ONU: Venezuela a trimis CIVILI în faţa tribunalelor MILITARE

Un grup de cinci experți ai ONU au cerut vineri autorităților din Venezuela să pună capăt arestării sistematice de manifestanți și să nu mai trimită civili în fața tribunalelor militare, relatează AFP.

04 aug. 2017, 16:44
ONU: Venezuela a trimis CIVILI în faţa tribunalelor MILITARE

„Suntem grav îngrijorați de acuzațiile privind detenții arbitrare și utilizarea excesivă a forței în contextul manifestațiilor, ca și de recurgerea la tribunale militare pentru a judeca civili”, au scris experții ONU într-un comunicat.

Apelul este semnat între alții de președintele-raportor al Grupului de lucru privind detențiile arbitrare, mexicanul Jose Antonio Guevara Bermudez, raportorul special privind tortura, elvețianul Nils Melzer, și de raportorul privind dreptul la întrunire pașnică, italianca Annalisa Ciampi.

Experții Națiunilor Unite cer respectarea drepturilor tututor manifestanților și ale deținuților și garantarea integrității fizice și psihologice a acestora, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Donald Trump: Nicolas Maduro este responsabil pentru siguranţa liderilor opoziţiei din Venezuela

„Mii de persoane se crede că au fost arestate începând din aprilie a.c. în cadrul manifestațiilor. În numeroase cazuri, deținuții au fost supuși unei izolări temporare, fără a fi în măsură să comunice cu familiile sau cu avocații lor înainte de a fi deferiți tribunalului”, subliniază semnatarii apelului.

Potrivit acestora, cel puțin 400 de manifestanți din Venezuela ar fi compărut în fața unor tribunale militare, începând din aprilie.

Organizația nonguvernamentală Foro Penal, care se ocupă cu apărarea celor arestați, a indicat că 527 de persoane au fost trimise în fața unor tribunale militare, de la 1 aprilie a.c., unele dintre acestea fiind ulterior eliberate. Se estimează totodată că 120 de oameni și-au pierdut viața, în patru luni de proteste împotriva președintelui socialist Nicolas Maduro.