Oraşul Petra, perla Orientului Mijlociu

Este perioada vacanţelor şi dacă nu v-aţi ales încă destinaţia, venim cu o soluţie: Iordania este una dintre principalele atracţii ale Orientului Mijlociu. Cel mai cunoscut obiectiv turistic este fără îndoială Petra, oraşul săpat în stâncă roşiatică acum peste 2.000 de ani.

RomaniaTV.net
24 iun. 2015, 08:25
Oraşul Petra, perla Orientului Mijlociu

Oraşul Petra se află în sudul Iordaniei. A fost construit de nabatieni, un trib arab, în secolul al şaselea inainte de Hristors. Fără prea multe resurse proprii, Petra a înflorit de pe urma comerţului, deoarece era plasată chiar pe ruta caravanelor care aduceau mătăsuri din China, condimente din India şi tămâie din peninsula Arabiei. Primele sute de metri ale turului oraşului se parcurg călare pe caii beduinilor sau în şarete. 

De o parte şi de alta pot fi admirate mormintele clasei de mijloc.

Mai peste tot in Petra veti vedea in stanci sapate astfel de gropi. Reprezinta de fapt morminte. Nabatineii lucrau la ele chiar si o viata intreaga si le transformau in adevarate opere de arta. acest momrnat apartinea unei familii f intstarite, primul turnulet reprezenta capul familiei, iar restul de trei erau fii acelei familii.

Intrarea în canion se face printr-un pasaj îngust între pereţii înalţi de zeci de metri. Iar călătoria lungă de aproape un kiloemtru te face să realizezi de ce Petra se mai numeşte şi oraşul trandafiriu. Gresia canionului capătă culori diverse în funcţie de lumina filtrată de stânci. Rozul, roşul, portocaliul sau bejul sunt nuanţe care transformă stâncile în picturi ce-ţi taie răsuflarea. La capătul defileul, prin rama stâncoasă se vede celebra imagine a Petrei.

„Cel mai important obiectiv din Petra acest tezaur cum îi spunem în romaneste. Mormant a fost făcut special pentru un mare rege nabatian. În perioada lui a înflorit aceasta natie a nabatienilor”, ne-a povestit ghidul care a însoţit echipa de filmare.

Pe platoul din faţa Tezaurului turiştii pot face un popas, prilej de o fotografie cu cămilele sau de comerţ cu beduinii.

Călătoria continuă, iar în faţa turiştilor se deschide o depresiune largă înconjurată de munţi, unde s-a aflat oraşul antic. Acolo se găsește amfiteatrul care putea găzdui 3000 de spectatori, iar o potecă îngustă de 800 de trepte urcă până la mănăstire – un templu folosit şi ca mormânt.

Drumul de ieşire din Petra este acelaşi cu drumul de intrare, prin acelasi canion. Aceasta a fost Petra, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne, iar tot ce aţi vazut reprezintă doar 20% din ceea ce era orasul vechi, restul ramane nedescoperit inca in ruine.