Patronii companiilor cu datorii mari la stat neachitate vor rămâne fără averea personală

Patronii ale căror companii au datorii mari la stat neachitate vor rămâne fără averea personală. Potrivit unui ordin emis de şeful Fiscului, maşinile sau vilele lor de lux ar putea fi executate în contul restanţelor la stat.

RomaniaTV.net
12 feb. 2014, 08:03
Patronii companiilor cu datorii mari la stat neachitate vor rămâne fără averea personală

Şeful Blue Air, Nelu Iordache, a cărui companie are datorii uriaşe la stat, dar şi fraţii Micula de la European Food, care are datorii de câteva sute de milioane de lei, către bugetul de stat sunt câteva exemple care s-ar preta pentru acest ordin emis de şeful ANAF în urmă cu câteva zile.

Potrivit acestui ordin, patronii firmelor, acţionarii şi administratorii să răspundă în solidar când vine vorba de datoriile către bugetul de stat. Acest lucru înseamnă că vor putea fi executate de Fisc apartamentele, vilele, dar şi maşinile de lux ale patronilor în condiţiile în care firmele lor au datorii mari, dar ei prosperă.

Deasemenea, Fiscul va putea să oprească orice vânzare de active, respectiv acele bunuri pe care le deţine firma respectivă, în condiţiile în care trebuie să recupereze datorii uriaşe.