Paul Stănescu: Este important ca România să treacă la un nou model de dezvoltare

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării, a declarat joi că este important ca România să treacă la un nou model de dezvoltare, arătând că Guvernul are în atenţie acte normative precum Codul administrativ, Codul finanţelor publice locale, Legea parteneriatului public-privat, Legea achiziţiilor publice în vederea eficientizării activităţii în administraţia publică.
Filip Stan
26 apr. 2018, 09:31
Paul Stănescu: Este important ca România să treacă la un nou model de dezvoltare

„Este important ca România să treacă la un nou model de dezvoltare, accentul fiind pus pe proiecte şi investiţii mature, care aduc un plus de valoare în economie şi orientează investiţii în ramuri ce susţin producţia internă, pentru a ajunge la nivelul de performanţă al celorlalte state membre; toate aceste proiecte legislative arată deschiderea Guvernului pentru investiţii, iar perioada următoare trebuie să fie perioada investiţiilor pentru România”, a afirmat Paul Stănescu la cea de-a XXVII-a ediţie a Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România, potrivit unui comunicat. 

El a mai spus că în ceea ce priveşte infrastructura, o prioritate pentru Guvern o reprezintă în continuare corelarea surselor de finanţare pentru realizarea investiţiilor publice ale autorităţilor locale, atât din PNDL, cât şi din fonduri europene sau prin programele derulate de Compania Naţională de Investiţii şi de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

„Reducerea decalajelor regionale reprezintă unul dintre principalele obiective ale utilizării acestor fonduri, iar România trebuie să susţină creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, coroborat cu reducerea disparităţilor regionale”, a subliniat Stănescu.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
A luat legătura Dan Șucu, patronul Rapidului, cu Mihai Stoica? Ce a scris, de fapt, pe contul personal, oficialul FCSB?
Capital.ro
Marele actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a iubit. Talentul său a fost unic
Playtech.ro
Se întorc temperaturile de peste 20 de grade. Când se încălzeşte vremea
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
De ce boală suferea Marius Keseri. Toboșarul trupei Direcția 5 slăbise mult în ultimul an
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
Siropul de tuse ucigaș: 20 de copii au murit și 5 sunt în stare critică
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025