Percheziţii la hoţii de combustibil din vagoanele CFR

Descinderi la hoţii de combustibil din vagoanele CFR. 30 de percheziţii au loc în Bucureşti şi în  Giurgiu

RomaniaTV.net
16 apr. 2014, 05:40
Percheziţii la hoţii de combustibil din vagoanele CFR

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au procedat miercuri la efectuarea a 30 de percheziţii domiciliare şi la punerea în executare a 38 de mandate de aducere în judeţele Giurgiu, Teleorman şi municipiul Bucureşti după sustragerea de combustibil din depoul Gării Giurgiu-oraş.

Potrivit unui comunicat al DGA, în acest caz a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, delapidare, luare de mită, dare de mită şi favorizarea infractorului după ce a fost constatat că din remiza de locomotive a depoului din Gara Giurgiu-oraş, o serie de lucrători CFR sustrag în mod repetat diferite cantităţi de combustibil în vederea valorificării către terţe persoane sau pentru consum propriu. Pentru a fi împiedicată descoperirea sustragerii de combustibil erau oferiţi bani sau alte foloase altor angajaţi CFR, în acelaşi timp cei implicaţi în sustragere fiind sprijiniţi în activitatea infracţională de către lucrători MAI. 

Din acest caz autorităţile au reţinut şi faptul că un funcţionar CFR a solicitat unor angajaţi bani sau alte bunuri pentru a nu fi disponibilizaţi şi pentru a ascunde activitatea infracţională a acestora. 

Toate activităţile de prindere a infractorilor sunt desfăşurate cu sprijinul IGPR şi al SRI.

Citeşte şi Percheziţii la o grupare de evazionişti cu produse din peşte