Persoană cu deficienţe de vedere, salvată de poliţişti

O echipă a Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău a salvat joi, dintr-o groapă de un metru adâncime, amplasată lângă liniile de cale ferată, un bărbat cu deficienţe de vedere care se rătăcise în Staţia CFR Buzău.

RomaniaTV.net
24 apr. 2014, 14:27
Persoană cu deficienţe de vedere, salvată de poliţişti

„Persoana cu deficienţe de vedere a fost găsită la 400 de metri de staţie, într-o groapă de un metru adâncime, lângă liniile de cale ferată, după ce aceasta a coborât din tren, înainte de destinaţie”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul şef Florina Crucianu.

Poliţiştii au primit un apel primit prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că un bărbat cu deficienţe de vedere s-a rătăcit după ce a coborât dintr-un tren înainte de Staţia CFR Buzău, într-o staţie pe care nu o cunoştea.

„Bărbatul în vârstă de 46 de ani, din Galaţi, a coborât din trenul ce se deplasa pe relaţia Galaţi-Buzău, a traversat mai multe linii de cale ferată, timp în care au trecut pe lângă el mai multe trenuri, iar acesta a fost găsit la aproximativ 400 de metri de staţie, într-o groapă de aproximativ un metru adâncime, lângă liniile de cale ferată”, a mai spus sursa citată.

Gălăţeanul a fost condus la sediul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău, iar ulterior a fost preluat de rudele care îl aşteptau în Staţia CFR Buzău.