Persoanele care au ridicat ilegal drone pe perioada protestelor din Piaţa Victoriei, identificate şi duse la audieri

Procurorii anchetează, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, folosirea ilegală a unor drone în timpul protestelor din Piaţa Victoriei, fiind identificate patru persoane, care au fost la Poliţie pentru a se stabili dacă aveau aviz pentru ridicarea acestora.

14 feb. 2017, 12:46
Persoanele care au ridicat ilegal drone pe perioada protestelor din Piaţa Victoriei, identificate şi duse la audieri

Cele patru persoane au fost chemate, în ultimele zile, la secţii de Poliţie din Capitală, pentru a se stabili dacă dronele pe care le deţin sunt înmatriculate şi dacă aveau aviz de la Autoritatea Aeronautică Română pentru a le folosi.

Un dosar în acest caz a fost deschis iniţial la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, dar recent a fost declinat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, au declarat, potrivit news.ro, reprezentanţii Parchetului Judecătoriei.

Ancheta va fi continuată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, împreună cu Autoritatea Aeronautică Română, fiind vizate infracţiuni prevăzute de Codul Aerian.