Perspective sumbre ale cursului valutar: Euro ar putea urca la 4,75 lei

Dezechilibrele din economie şi din viaţa politică stau la baza deprecierii monedei naţionale faţă de euro din ultimele zile, iar dacă acestea vor persista euro ar putea ajunge la 4,75 lei, potrivit analistului economic Dragoş Cabat.

RomaniaTV.net
23 ian. 2018, 17:59
Perspective sumbre ale cursului valutar: Euro ar putea urca la 4,75 lei

„Asupra cursului acţionează mai multe cauze, cea mai importantă fiind majorarea deficitelor din economie – deficitul bugetar, deficitul de cont curent şi cel comercial. Dezechilibrele acestea şi – evident – cele politice depreciază leul. Deficitul bugetar determină Guvernul să se împrumute tot mai mult, importurile cresc faţă de importuri şi toate acestea duc la o cerere tot mai mare de valută. Iar cererea de valută scumpeşte valuta”, a explicat Dragoş Cabat pentru Mediafax

„Dacă aceste dezechilibre vor persista, în perioada următoare vom rămâne pe acest trend de depreciere şi ne îndreptăm spre cotaţia de 4,75 lei/euro, cel puţin, până spre jumătatea acestui an. Sau mai devreme, dacă balanţele economiei nu se stabilizează”, a mai spus analistul. El a arătat că Guvernul are nevoie de tot mai mulţi bani, lucru care îl determină să se împrumute, ceea ce va finfluenţa, de asemenea, evoluţia cursului valutar.

Referindu-se la comportamentul Băncii Naţionale, Dragoş Cabat consideră că aceasta „nu mai susţine cursul, pentru că asta ar însemna să consume bani din rezerva valutară doar pentru un control temporar”.

Euro a fost cotat marţi la un nou maxim istoric, al treilea la rând, cotaţia oficială afişată de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6679 lei/euro, în creştere cu 0,05% faţă de valoarea din ziua precedentă. Vineri, 19 ianuarie, moneda europeană a depăşit, în premieră, pragul de 4,66 lei.