Piţurcă, decizie radicală legată de procesul cu Vadim Tudor

Victor Piţurcă a renunţat la procesul pe care i l-a intentat lui Corneliu Vadim Tudor, după ce acesta din urmă a murit pe 14 septembrie.

07 oct. 2015, 20:06
Piţurcă, decizie radicală legată de procesul cu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor l-a făcut cu ou şi cu oţet pe Victor Piţurcă, în ziarul Tricolorul. Fostul selecţioner l-a dat în judecată pe Tribun cerându-i acestuia 1.000.000 de euro despăgubiri morale. Judecătorii au decis, într-o prima fază, ca Vadim să-i plătească lui Piţurcă 10.000 de lei daune morale.

„Îi dau zece mii de pumni în cap. Dar ce despăgubiri trebuie să plătească el? Că ne uitam prin gard la Campionatul Mondial! Cine îl ţine în braţe? Burleanu? Doi impostori! Mănânc din aştia la micul dejun, dar îmi e teamă să nu fac indigestie”, a tunat la acea vreme Vadim Tudor.

Piţurcă a făcut recurs, dar moartea fulgerătoare a lui Vadim l-a făcut să i-a o decizie de ultim moment.

„Nu mai am nici un fel de pretenţie în acest caz. Chiar am vorbit cu avocatul pentru a face toate demersurile să renunţe la acţiunea judecătorească. Pentru mine este un subiect închis”, a declarat Piţurcă pentru Spynews.ro.