PMB va plăti şi în acest an, în avans, producătorii de gaze naturale

Consilierii municipali ai Capitalei au aprobat, marți, încheierea unor convenții de justificare în vederea repartizării în avans a unei sume de aproximativ 466 milioane de lei de la bugetul local pe anii 2017 și 2018, pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică a populației.

31 oct. 2017, 11:05
PMB va plăti şi în acest an, în avans, producătorii de gaze naturale

În debutul dezbaterilor, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că plătirea gazelor în avans îi va scăpa pe bucureșteni de grija faptului că ar putea fi întreruptă furnizarea agentului termic. Ea a menționat că în cadrul următoarei ședințe a CGMB urmează să fie supuse votului convențiile pentru plata în avans a gazelor naturale pentru lunile februarie și martie ale anului viitor.

Liberalul Ciprian Ciucu a atras atenția asupra faptului că, dincolo de asigurarea sumelor pentru această iarnă, sunt necesare „investiții serioase” pentru reabilitarea rețelei de termoficare.

Administratorul public al Capitalei, Sorin Chiriță, a replicat că toate investițiile propuse pentru rețeaua primară, unde se înregistrează cele mai mari pierderi, vor fi realizate în cel mai scurt timp. El a menționat că atunci când a fost instalată noua administrație nu exista „nici măcar intenția unor investiții”.

Consilierul PNL Cătălin Deaconescu a amintit că a trecut mai mult de un an de la intrarea în insolvență a RADET, dar nu a fost prezentat deocamdată planul de reorganizare promis. El a adăugat că proiectul de rectificare bugetară inclus pe ordinea de zi a ședinței CGMB prevede diminuarea a 68 milioane de la RADET, bani care erau prevăzuți pentru modernizarea unor centrale termice.

Primarul general Gabriela Firea a replicat că administratorul judiciar al RADET trebuie să prezinte în primul rând tribunalului, în vederea aprobării, planul de reorganizare. Ea a completat că, după ce a preluat mandatul de edil general al Capitalei, a fost depusă la Bruxelles toată documentația necesară în vederea obținerii de fonduri europene pentru modernizarea și redimensionarea rețelei de termoficare.

În documentele atașate proiectului aprobat sunt invocate prevederile OG 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației, conform cărora sumele acordate în avans pot fi virate de către autoritățile administrației publice locale în conturile furnizorilor de gaze naturale care le vor utiliza exclusiv pentru aprovizionarea cu gaze naturale a producătorilor de energie termică, numai în baza unei convenții de justificare a avansurilor încheiate între unitatea administrativ-teritorială, furnizorul de energie termică, producătorul de energie termică și furnizorul de combustibil.

În baza acestor prevederi, RADET București a estimat necesarul de căldură ce urmează să fie furnizat populației în perioada octombrie 2017 — martie 2018, indică raportul de specialitate.

Pe baza acestor estimări și pe baza consumului specific de combustibil, producătorii de energie termică (Elcen, Vest-Energo, CET Grivița SRL și RADET) și furnizorii de gaz metan (Romgaz SA și Engie România SA) au stabilit necesarul de gaz metan ce urmează să fie livrat către furnizor.

Și în anul 2016, de când legislația permite acest lucru, municipalitatea a plătit în avans gazele naturale pentru a evita apariția unor blocaje în producerea și livrarea agentului termic către populație.

Citeşte şi Este oficial. Dacă ai centrală termică şi termopane şi nu ai detector de gaze rişti să primeşti amendă între 2000 şi 4000 de lei