Timp de 100 de zile, bărbatul, pe numele lui de scenă „Nut Brother”, a stat cu un aspirator industrial pornit în centrul Beijingului şi a aspirat… aer. Nu a făcut-o în speranţa că va reuşi să reducă gradul de poluare, ci pentru a arăta tuturor ce inhalează el şi concetăţenii săi.
Pe 30 noiembrie, în ziua 100 a proiectului său, bărbatul a amestecat conţinutul sacului de aspirator cu argilă şi a dus cutia la o fabrică de cărămizi, pentru a fi prelucrat conţinutul.
Nut Brother recunoaşte că în cele trei luni în care s-a plimbat cu aspiratorul prin diverse zone din Beiing nu a adunat chiar atât de mult praf. Mai exact, în sacul aspiratorului a găsit cam 100 de grame de praf, pe care le-a combinat apoi cu mai multe kilograme de argilă. Dar cărămida sa va fi un simbol, spune bărbatul: „Nu fac vreun studiu ştiinţific, dar vreau să arăt că aerul din Beijing este foarte murdar şi că este nevoie de o relaţie mai bună între om şi natură”.