Pompeo: SUA speră în reluarea negocierilor cu Coreea de Nord privind denuclearizarea

Statele Unite speră să reia negocierile privind denuclearizarea cu Coreea de Nord în următoarele zile sau săptămâni, a declarat duminică secretarul de stat american Mike Pompeo, informează Reuters.

08 sept. 2019, 18:38
Pompeo: SUA speră în reluarea negocierilor cu Coreea de Nord privind denuclearizarea

„Ştim că preşedintele Kim (Jong Un) a continuat să se angajeze în vederea denuclearizării. Sperăm că în următoarele zile sau poate săptămâni să revenim la masa negocierilor cu ei. Acesta ar fi cel mai bun rezultat”, a apreciat Pompeo într-un interviu acordat emisiunii „This Week” de la postul ABC.

În ultimele săptămâni, Coreea de Nord a lansat o serie de rachete cu rază scurtă de acţiune, în semn de protest faţă de exerciţiile militare comune americano-sud-coreene, complicând astfel reluarea negocierilor.

Pompeo a declarat că, în pofida testelor nord-coreene, pe care le-a numit dezamăgitoare, Kim nu a încălcat angajamentele făcute preşedintelui american Donald Trump şi că obiectivul SUA rămâne o denuclearizare verificată a Coreei de Nord.

„Cred că preşedintele Trump ar fi foarte dezamăgit dacă preşedintele Kim nu revine la masa negocierilor sau dacă realizează teste cu rachete care vin în contradicţie cu acordurile la care au ajuns cei doi când s-au întâlnit în trei rânduri”, a mai spus secretarul de stat american.