Ponta: CExN se va reuni joi. E bine să ne întâlnim mai repede să stabilim cine conduce PSD

Social-democrații se vor reuni, joi, în cadrul Comitetului Executiv Național, a anunțat premierul Victor Ponta, precizând că el a eliberat deja biroul de președinte al partidului și a stabilit împreună cu colegii să se întâlnească mai repede pentru a decide cine conduce PSD.

RomaniaTV.net
15 iul. 2015, 12:36
Ponta: CExN se va reuni joi. E bine să ne întâlnim mai repede să stabilim cine conduce PSD

„Nu mai sunt președinte, nu mă întorc mâine să-mi iau scaunul, am și eliberat biroul, de altfel. Îl voi sprijini sau o voi sprijini pe cea/pe cel pe care colegii mei îl consideră cel mai bun sau o consideră cea mai bună pentru a conduce partidul până la congres. Mâine (joi — n.r) este CExN, era programat pentru săptămâna viitoare. Am vorbit cu colegii mei și cred că e bine, după discuțiile de azi din BPN, să ne întâlnim mai repede și cu ceilalți colegi”, a spus miercuri Ponta, la începutul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) al PSD, citat de Agerpres.

Întrebat care este motivul pentru care a fost grăbită reuniunea CExN, în condițiile în care aceasta urma să aibă loc săptămâna viitoare, Ponta a afirmat că trebuie stabilit cine conduce PSD. „Să stabilim cine conduce PSD și să ne vedem de treabă că avem de guvernat și mai sunt lucruri importante până la rectificarea bugetară”, a răspuns premierul.

La şedința BPN a venit şi președintele de onoare al partidului, Ion Iliescu.