TRILATERALĂ la Craiova. Ponta: E în interesul României şi Bulgariei ca Serbia să devină membră a UE

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că este în interesul României și Bulgariei ca Serbia să devină membră a Uniunii Europene și că atât Sofia, cât și Bucureștiul sprijină "total și necondiționat" acest proiect.

24 apr. 2015, 11:22
TRILATERALĂ la Craiova. Ponta: E în interesul României şi Bulgariei ca Serbia să devină membră a UE

Guvernele României şi Bulgariei s-au reunit, vineri, la Craiova, într-o şedinţă comună, pentru discuţii privind proiecte de colaborare în energie, transporturi, dezvoltare regională, turism, precum şi despre Strategia UE pentru regiunea Dunării, reuniunea fiind precedată de o reuniune trilaterală, la nivel de prim-miniştri, între România, Bulgaria şi Serbia.

„Vreau să afirmăm, împreună cu prim-ministrul Borisov, eu, în numele Guvernului României, sprijinul total și necondiționat pentru efortul și demersul Serbiei de a deveni membră a Uniunii Europene.

Citeşte şi: Victor Ponta: PIB-ul a revenit la nivelul dinaintea crizei. România are politici macroeconomice solide

Este în interesul Bulgariei și al României ca Serbia cât mai curând să demareze negocierile, să le finalizeze și să fie alături de noi în familia europeană”, a afirmat Victor Ponta, într-o conferință comună cu premierii sârb și bulgar, la finalul reuniunii trilaterale la nivel de prim-miniștri care a avut loc la Craiova, conform Agerpres.

Ponta a mai spus că Bulgaria și România împlinesc 8 ani de când sunt membre al UE și că apartenența la Uniune este cea mai bună proiecție politică pentru cele două țări.

„A fost cea mai importantă decizie pe care Bulgaria și România au luat-o și consider că apartenența la Uniunea Europeană este cu siguranță nu perfectă, nu ușoară, dar este cea mai bună proiecție politică pentru România și Bulgaria„, a mai susținut premierul român.

Pe de altă parte, Ponta a declarat că România și Bulgaria trebuie să se integreze împreună și nu separat în spațiul Schengen.

„Sunt teme concrete, cum este aderarea la spațiul Schengen, unde, mai demult, s-a spus Bulgariei să intre singură, fără România. Acum se spune României să intre singură, fără Bulgaria. Eu nu cred în chestiile astea! Eu cred că doar împreună o să intrăm și în Schengen, doar împreună o să ridicăm Mecanismul de Cooperare și Verificare, nu așa întâi România și după aceea Bulgaria, sau întâi Bulgaria și după aceea România”, a afirmat premierul român, într-o conferință de presă comună cu omologii săi bulgar Boiko Borisov și sârb Aleksandar Vucic, după o reuniune trilaterală la Craiova.

Totodată, Ponta a susținut că „doar cu eforturile Bulgariei și ale României, Serbia va finaliza mai repede, și nu peste 20 de ani, negocierile pentru a deveni membru UE”.