Şi-a găsit maşina în trafic la câteva ore după ce i-a fost furată din parcare. I s-a întâmplat unui bărbat din Galaţi. Hoţul a încercat să fugă cu autoturismul, însă a avut ghinion. În trafic se afla şi un poliţist, care l-a urmărit şi care şi-a chemat colegii ca să îl reţină.
Imediat ce şi-a dat seama că maşina i-a fost furată, proprietarul s-a dus la poliţie să depună plângere. Pe drum nu mică i-a fost mirarea să vadă autoturismul pe stradă, condus de un bărbat.
„Traversând trecerea de pietoni. În stânga, mai uit, pe banda trei un tip la volan. O secundă am făcut până la el. Ce cauti tu în maşina mea?”, povesteşte bărbatul păgubit.
A izbucnit un adevărat scandal. Întreaga scenă a fost văzută de un poliţist local care se afla în timpul liber, dar care a intervenit de urgenţă.
„Şoferul a fugit, s-a smucit şi a fugit. Am procedat la urmărirea acestuia cu maşinsa personală pentru 200-300 de metri, după care am alergat 20-30 de metri, i-am spus să stea pe loc”, a declarat poliţistul local.
Hoţul nu a recunoscut că a furat maşina. Mai mult, el se află sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Bărbatul este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Bogdan Cojocaru, purtător cuvânt IPJ Galaţi.
Bărbatul va fi judecat în stare de libertate, dar sub control judiciar, potrivit noului cod penal. Poliţistul local care l-a prins va fi propus pentru titlul de poliţistul anului.
Citeşte şi: URMĂRIRE ca-n FILME: Un hoţ a furat o maşină cu tot cu COPILUL aflat în ea VIDEO
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20