Povestea celui mai mare meteorit căzut în România: „Avea 130 de tone”

Un meteorit se pare că a explodat în România în noaptea de marţi spre miercuri. Nu a primul de acest gen care se întâmplă în spaţiul de deasupra ţării noastre. 

07 ian. 2015, 09:35
Povestea celui mai mare meteorit căzut în România: „Avea 130 de tone”

Meteoritul de la Mociu, care este și cel mai cunoscut din România, a căzut în urmă cu peste 130 de ani, pe 3 februarie 1882, iar bucățile rezultate după intrarea sa în atmosfera terestră s-au împrăștiat pe o distanță de 15 kilometri. Cea mai mare bucată, care cântărește 35,7 kilograme, este păstrată în prezent la Muzeul de mineralogie din Cluj, în timp ce bucăți mai mici au ajuns în peste 100 de muzee din întreaga lume.

Se estimează că resturile meteoritului căzute la Mociu ar fi cântărit în total peste 300 de kilograme, din care mai multe bucăți, cu o greutate totală de circa 42 de kilograme, sunt la muzeul clujean.

METEORIT deasupra României: Locuitorii unei comune din Vrancea, ÎNGROZIŢI. VIDEO

Dar, potrivit specialiștilor, meteoritul de la Mociu ar fi avut cel puțin 30.000 de kilograme înainte de intrarea sa în atmosferă, însă, așa cum se întâmplă în aproape toate cazurile, prin frecarea cu aerul, meteoriții pierd cea mai mare parte a masei lor și pe pământ ajung cu numai circa 8-10% din greutatea lor inițială.

Răzvan Andrei, doctor în geologie și specialist în meteoriți, a declarat, pentru AGERPRES, că meteoritul de la Mociu ar fi explodat de două-trei ori după intrarea sa în atmosferă și că pe Pământ a ajuns numai o mică parte a acestuia.

„Când a intrat în atmosferă avea mult mai mult, pe puțin 30 de tone. El a pierdut 90-92% din masă”, a precizat Răzvan Andrei.

El a adăugat că cel mai mare meteorit cunoscut este cel căzut la Hoba, în Namibia, care are circa 60 de tone, este metalic și a făcut un crater cu un diametru de 50 de metri și o adâncime de 10 metri.

Se spune că meteoritul de la Mociu a produs panică în rândul populației, dar că nu se știe să fi fost și victime.

Muzeograful Luminița Zaharia, de la Muzeul de mineralogie din Cluj-Napoca, a declarat, pentru AGERPRES, că există mărturii potrivit cărora zgomotul produs de meteoritul de la Mociu s-ar fi auzit chiar până la Budapesta. „A fost ceva fantastic, am înțeles, mai ales că era undeva spre seară și lăsa dârele acelea cum ardea în atmosferă. Există mărturii, din câte am citit, că s-ar fi auzit de la Budapesta sau chiar că s-ar fi văzut de acolo. Bănuiesc că a fost ceva apocaliptic pentru persoanele respective”, crede Luminița Zaharia. De asemenea, se spune că meteoritul de la Mociu strălucea foarte tare pe cerul nopții, că era ca un mare glob de foc, de culoare violetă, iar după cădere a lăsat în urmă o dâră alb-cenușie.

Se mai afirmă că boierii din zonă i-ar fi trimis pe țărani să caute bucăți de meteorit pe câmp, contra cost, și că cele mai mari dintre acestea au fost găsite, mai ales că era iarnă, iar urmele lăsate erau evidente în zăpadă.

Răzvan Andrei spune că meteoritul de la Mociu este o bucată „primitivă, provenită din nebuloasa protosolară”, că a rămas relativ în aceeași formă de la nașterea sistemului solar și că poate fi cu până la cinci miliarde de ani mai bătrân ca Soarele.

El povestește și de piața meteoriților, pe care astfel de bucăți cerești pot fi mai scumpe decât orice metal prețios, chiar până la 5.000 de dolari gramul.

„E o piață foarte mare a meteoriților. Depinde de tip, dacă e analizat sau nu. Gramul poate ajunge până la câteva mii de dolari. Circa 5.000. Până prin anul 2000, să zicem, piața era destul de sus, erau niște prețuri foarte mari. Dar au început descoperirile din Sahara, de unde curg foarte mulți meteoriți și au mai scăzut prețurile. Ei au foarte mult fier și, dacă pică într-o climă ca a noastră, în câțiva ani se cam duc, dar Sahara este foarte uscată și îi păstrează foarte mult”, explia  Răzvan Andrei.