Povestea unei SUPRAVIEŢUITOARE a atacului din Turcia GALERIE FOTO

O victimă a atentatului sinucigaș de luni din Turcia, fotografiată întinsă pe jos și ținându-se de mână cu o prietenă imediat după explozie, a supraviețuit deși a fost grav rănită și se află internată într-un spital din Istanbul, scrie miercuri cotidianul Hürriyet, relatează AFP, citată de Agerpres. 
Filip Stan
22 iul. 2015, 20:03
Povestea unei SUPRAVIEŢUITOARE a atacului din Turcia GALERIE FOTO

Imaginea celor două femei a făcut înconjurul lumii și a fost mult distribuită pe rețelele sociale. În fotografie, una dintre tinere pare fără suflare, cealaltă își ridică capul și pare că strânge mâna prietenei sale. Ele sunt acoperite de sânge și de dărâmături.

Potrivit Hürriyet, Cagla Seven (în vârstă de 27 de ani), medic pediatru, cea care în poză pare că încearcă să se ridice, a supraviețuit deși a suferit numeroase răni.

‘Ea a avut peste o sută de cioburi în piele. Inima i s-a oprit. A avut nevoie de 14 unități de sânge înainte de a fi deconectată de la aparatele care o ajutau să respire’, a declarat pentru ziar un medic care a tratat-o, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Atentat în Turcia: Preşedintele turc denunţă ACTUL DE TEROARE după atentatul din Suruc

Imediat după atac, tânăra femeie a fost transportată inconștientă la un spital privat din Ursu, lângă Suruc, apoi transferată la Spitalul Universitar din Istanbul unde aceasta își obținuse diploma de medic.


Cel puțin 32 de persoane au murit și o sută au fost rănite în atacul atribuit de autoritățile turce grupării jihadiste Statul Islamic. Majoritatea victimelor se adunaseră la centrul cultural din Suruc, oraș situat la granița siriană, cu intenția de a participa la reconstrucția orașului kurd sirian Kobane, distrus în urma confruntărilor din ianuarie dintre forțele kurde și jihadiști.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Semnul de circulație care bulversează șoferii români. Mulți nu știu ce reprezintă indicatorul care are un cerc roșu și o bulină albă
Capital.ro
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Playtech.ro
Delia, ţinută transparentă prin care s-a văzut absolut tot! Aşa nu a mai fost văzută niciodată. A avut mare curaj!
DailyBusiness
Cum poți avea peste 6.000 de lei pensie când o să renunți la câmpul muncii. Iată detaliile
Adevarul
Platforma de comerț Temu, acuzată de manipularea clienților. Psiholog: Se bazează pe cei care fac acele cumpărături din impuls
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Cutremur total pentru fanii Las Fierbinți. Nimeni nu voia să audă trista veste
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Anca Dumitra se retrage din Las Fierbinți! 'Nu o interesează acest aspect'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Putin a dat ordin de la Kremlin. Armata rusă e pregătită
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
stirilekanald.ro
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
REGULĂ NOUĂ la BANCOMATE! Cum se EXTRAG BANII din CONTURILE ROMÂNEȘTI
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'