Premierul va trimite Corpul de Control la Ogrezeni pentru a investiga fenomenul infracţional

Primul-ministru Victor Ponta a declarat miercuri, la Giurgiu, că va trimite Corpul de Control în localitatea Ogrezeni, judeţul Giurgiu, după ce primarul de acolo i-a semnalat că se confruntă cu un 'fenomen infracţional', potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
07 mai 2014, 16:26
Premierul va trimite Corpul de Control la Ogrezeni pentru a investiga fenomenul infracţional

‘Avem o problemă cu apele, am avut cod galben spre portocaliu pentru inundaţii şi din cauza unui fenomen infracţional care a fost prezentat de-a lungul anilor instituţiilor statului abilitate, dar fără un răspuns relevant, a fost pusă în pericol siguranţa localităţii’, a declarat, în faţa premierului, primarul localităţii Ogrezeni, Jean Jipa.

El susţine că în comuna Ogrezeni există un bazin de acumulare, care este utilizat de peste zece ani în condiţii pe care autoritatea publică locală nu le recunoaşte.

‘Acest lac de acumulare şi iaz piscicol se întinde pe 301 hectare şi prin HG se află în patrimoniul comunei Ogrezeni. Tot acolo mai există un proprietar, dar numai asupra apei. Balta e exploatată de peste zece ani de zile de fostul deputat Dan Păsat, prin firmele sale. Noi, proprietarii terenului, suntem vitregiţi de toate foloasele acestei bălţi pentru că nu putem accesa proiecte pe piscicultură, iar la creşterea apelor s-a pus în pericol siguranţa localităţii şi a trebuit să facem o breşă ca să oprim apa’, a explicat primarul localităţii Ogrezeni.