Prima reacţie a preşedintelui CSM, după scandalul de miercuri, generat de lipsa de cvorum

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, spune că singura modalitate şi opţiune echilibrată şi instituţional corectă pentru depăşirea situaţiei create miercuri la CSM este "reaşezarea tuturor activităţilor instituţionale în cadrul procedural reglementat" şi că preocuparea tuturor membrilor Consiliului rebuie să fie aceea de "a da eficienţă dispoziţiilor legale şi garanţiilor procesuale în desfăşurarea procedurilor privind activitatea instituţională".

30 aug. 2017, 17:07
Prima reacţie a preşedintelui CSM, după scandalul de miercuri, generat de lipsa de cvorum

UPDATE.  La câteva ore de la anularea şedinţei a apărut un alt punct de vedere semnat de această dată de 8 magistraţi care au vrut să participe la plenul CSM: judecător Andrea Annamaria Chiş, judecător Mihai Bogdan Mateescu, judecător Mihai Andrei Balan, procuror Codruţ Olaru, procuror Cristian Mihai Ban, procuror Florin Deac, procuror Nicolae Andrei Solomon şi procuror Tatiana Toader.

Cei menţionaţi spun că inspectorii şefi au fost invitaţi atât la şedinţa de marţi a Comisiei nr.1, cât şi la plenul de miercuri, dar nu fost prezenţi. Totodată, cataloghează ca fiind o presiune de neacceptat atitudinea celor 5 judecători.

„Acest refuz este cu atât mai grav cu cât obligaţia de participare este una anume prevăzută de lege, iar colegele judecătoare nu s-au prezentat în sedinţă Plenului (…) pentru a expune public şi transparent în faţa acestora motivele deciziei lor şi a acorda posibilitatea celorlalţi colegi din Consiliu, prezenţi, să-şi expună, la rândul lor, argumentele. Refuzul de participare la orice şedinţă pentru a determina amânarea acesteia pentru lipsă de cvorum până când se va lua o decizie în sensul dorit de o minoritate reprezintă o presiune de neacceptat în oricare instituţie oficială de tip colegial, constituind un precedent deosebit de periculos pentru buna funcţionare a acesteia”, se arată în punctul de vedere semnat de cei opt magistraţi

Bogdan Mateescu, unul dintre cei prezenţi la şedinţă, a explicat pentru MEDIAFAX, că, din punctul său de vedere, nu s-a încălcat niciun drept la apărare.

„Textul de lege permite exclusiv pe baza acestui raport o asemenea măsură. Ceea ce înseamnă că, în opinia mea, dacă s-ar fi ajuns la discutarea revocării, nu s-ar încălca niciun drept la apărare pentru că singurele temeiuri care ar permite-o ar fi eventualele disfuncţionalităţi constatate –repet- exclusiv în cuprinsul acestui raport, iar aceste temeiuri nu se pot pretinde a fi necunoscute ori surprinzătoare pentru nimeni. În dezacord cu opinia colegelor mele, nu se încalcă nicio cartă pentru că, spre deosebire de revocarea tipică, o eventuală revocare pe bază de raport de audit prevăzută doar în acest caz nu poate cuprinde, aşadar, niciun alt motiv care ar putea surprinde pe cineva, iar raportul este contractat chiar de Inspecţie”, a spus Mateescu.

Judecătorul CSM a catalogat acuzaţiile potrivit cărora Inspecţia Judiciară ar fi supusă unei „execuţii” după controlul făcut la DNA ca fiind simple speculaţii.

„Tocmai pentru că am vorbit despre insistenţe repetate, chiar adrese de solicitare instituţionale din partea Consiliului încă din luna martie nu justifică nicio suspiciune de legare a discutării de un – înţeleg – control la vreo instanţă sau vreun parchet, inclusiv DNA. Acestea sunt speculaţii pe care personal le desfid categoric cu toată convingerea. După cum îmi manifest regretul sincer pentru decizia de boicot a colegelor mele, deşi pe fond le respect opinia, pretinzând însă, din această perspectivă, un tratament similar specific relaţiilor dintre magistraţi”, a completat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Mateescu.

Raportul de audit extern întocmit de compania Deloitte Touche Tohmatsu Limited (DTTL), privind managementul Inspecţiei Judiciare în anul 2016 arată printre nereguli că strategia pe termen mediu şi lung a DIJ (Direcţiei de Inspecţie Judiciară- n.red.) definită în anul 2015 nu este transpusă în obiective şi indicatori măsurabili sau că există lacune fie în partea de definire a procedurii.

Şedinţa de miercuri a plenului CSM a fost anulată din lipsă de cvorum din cauza a cinci judecătoare care şi-au condiţionat participarea de eliminarea de pe ordinea de zi a ultimului punct, care viza discutarea Raportului final privind auditul extern al managementului Inspecţiei Judiciare pe anul 2016.

„Având în vedere situaţia de imposibilitate a asigurării cvorumului legal pentru desfăşurarea şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii, programată a avea loc astăzi, 30 august, cu începere de la orele 11, precum şi mesajele publice ale  membrilor Consiliului, apreciez că singura modalitate/opţiune echilibrată şi instituţional corectă pentru depăşirea acestui moment îl reprezintă reaşezarea tuturor activităţilor instituţionale în cadrul procedural reglementat. Punctele de vedere recent exprimate public reprezintă opinii şi argumente ce pot fi valorificate într-un demers comun, întreprins de toţi membrii Consiliului, pentru corelarea şi armonizarea, atât la nivel de principii, cât şi a modalităţilor de expunere şi exprimare a acestora”, arată preşedintele CSM într-un comunicat de presă transmis miercuri seară.

Citeşte şi: Gabriela Baltag, CSM: Inspecţia Judiciară, supusă unei execuţii, după controlul „fără tact şi respect” la DNA

Mariana Ghena spune că preocuparea tuturor membrilor CSM trebuie să fie aceea de a da eficienţă dispoziţiilor legale şi garanţiilor procesuale în desfăşurarea procedurilor privind activitatea instituţională şi îşi exprimă încrederea că,  „in perspectivă instituţională, acest demers va conduce, cu rezultat imediat, la unitate şi coeziune decizională”.

Opt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, trei judecători şi cinci procurori, au transmis un comunicat de presă, miercuri după-amiază, că cinci judecătoare au condiţionat prezenţa lor la şedinţa plenului de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct, ce viza discutarea Raportului final privind auditul extern al managementului Inspecţiei Judiciare pe anul 2016 şi că acest lucru reprezintă o presiune „de neacceptat”, constituind „un precedent deosebit de periculos”.

Potrivit acestora, Inspecţia Judiciară, condusă de inspectorul şef Lucian Netejoru, trebuia, potrivit legii, să întocmească încă din luna martie un raport de audit din proprie iniţiativă, lucru care nu s-a întâmplat în termenul legal. „În fapt, acesta a fost întocmit doar că urmare a solicitării Consiliului, în baza contractului încheiat între Inspecţia Judiciară şi auditorul indepedent, din data de 10 aprilie 2017 şi a fost depus la registratura Consiliului încă din data de 5 iulie 2017”, se mai arată în comunicatul celor opt membri ai CSM.

În continuare, aceştia arată că în cadrul unei şedinţe care a avut loc marţi a fost invitată şi conducerea Inspecţiei Judiciare, care nu s-a prezentat. Netejoru a trimis o cerere de amânare, pe motiv că este în imposibilitatea de a pune la dispoziţia Consiliului un raport complet privind stadiul implementărilor recomandărilor auditorilor, ca urmare a faptului că directorul Direcţiei economice şi administrativ şi coordonatorul compartimentului IT se află în concediu de odihnă. „Comisia a decis, cu majoritate, că cererea de amânare nu este fondată, urmând că inspectorii şefi să fie invitaţi în şedinţa Plenului, transmisă online, la care să aibă acces toţi judecătorii şi procurorii, precum şi societatea, pentru a prezenta raportul şi a răspunde, dacă este cazul, întrebărilor membrilor Consiliului pe marginea acestuia. Cinci colege judecător şi-au exprimat poziţia în cadrul comisiei, în sensul că, dacă nu se aprobă cererea de amânare, se vor ridica şi vor părăsi şedinţa Plenului, indiferent de prezenţa sau absenţa inspectorilor şefi invitaţi”, se mai arată în comunicatul celor opt membri ai Consiliului.

Conducerea Inspecţiei Judiciare nu a venit nici miercuri la şedinţa de plen, în timp ce judecătoarele Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Tint şi Evelina Oprina au condiţionat prezenţa lor la şedinţă, pe toate cele 24 de puncte, de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct şi retrimiterea la Comisie, „deşi aveau posibilitatea de a participa măcar la celelalte puncte de pe ordinea de zi, din respect pentru colegii judecători şi procurori vizaţi”, se mai arată în comunicat.

Comunicatul este semnat de judecătorii Andrea Annamaria Chiş, Mihai Bogdan Mateescu, Mihai Andrei Bălan şi de procurorii Codruţ Olaru, Cristian Mihai Ban, Florin Deac, Nicolae Andrei Solomon şi Tatiana Toader.

Judecătoarele care au condiţionat participarea la plenul CSM de miercuri de eliminarea de pe ordinea de zi a punctului referitor la raportul de audit al Inspecţiei Judiciare, determinând astfel anularea şedinţei din lipsă de cvorum, îşi justifică atitudinea prin faptul că, în urmă cu o zi, Inspecţiei Judiciare i s-a refuzat solicitarea de amânare a discuţiei, „fiind exprimată neechivoc” intenţia de a pune în discuţia plenului revocarea conducerii IJ. Ele susţin că astfel au apărat un principiu.

„Dat fiind că nu este pentru prima dată când argumentul numărului majoritar al voturilor exprimate devine mai puternic decât cel al respectării legii, refuzăm ca prin asigurarea cvorumului de Plen să creăm astfel cadrul necesar pentru încălcarea unui drept fundamental. Ne-am asumat această poziţie pentru a apăra un principiu, chiar dacă suntem conştienţi de faptul că atitudinea noastră poate fi de natură să aducă atingere interesului unor persoane, inclusiv colegi magistraţi, cărora le cerem, sincer, scuze”, afirmă cele cinci judecătoare.