Proiect: Acces la educaţie pentru copiii care nu au acte de identitate sau CNP

Publicat: Miercuri, 16 Mai 2018 15:58 // Actualizat: Miercuri, 16 Mai 2018 15:58 // Sursa: romaniatv.net

O iniţiativă legislativă depusă de mai multe femei parlamentar propune ca să aibă acces la educaţie şi copiii care nu au acte de identitate sau CNP.

Proiectul a fost iniţiat de deputata Oana Bîzgan, împreună cu peste alte 60 de deputate şi senatoare, şi vizează completarea Legii nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale în aşa fel încât aceşti copii să poată fi înscrişi în sistemul educaţional, precizează un comunicat transmis AGERPRES.

Iniţiativa legislativă prevede ca unităţile de învăţământ la care se prezintă copii fără CNP sau documente de identitate să le asigure acestora serviciile de învăţământ general obligatoriu. De asemenea, angajaţii unităţilor de învăţământ la care se solicită înscrierea vor anunţa imediat serviciile de asistenţă socială sau organele de poliţie, după caz, pentru efectuarea procedurilor de obţinere a CNP-ului şi de înscriere a copiilor în registrele de stare civilă, prevede proiectul.

Potrivit sursei citate, dreptul universal la educaţie este garantat prin Constituţie şi prin Convenţiile internaţionale la care România este parte, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Totodată, autorităţile estimează că peste 160.000 de români nu au niciun document de identitate, iar majoritatea celor fără acte sunt copii. Lipsa documentelor de identitate afectează atât aceşti copii, cât şi întreaga comunitate, printr-un risc crescut de sărăcie şi excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz şi violenţă sau trafic de persoane, arată iniţiatorii.

"Din păcate, deşi dreptul la educaţie este prevăzut legal şi egal pentru toţi cetăţenii, copiii care nu au CNP şi implicit nu au documente de naştere sau identitate nu pot beneficia de acesta. Perpetuăm astfel o problemă sistemică, iar pentru a o rezolva este nevoie de responsabilizarea tuturor actorilor implicaţi. De aici importanţa acestei colaborări transpartinice la feminin. Educaţia copiilor ar trebui să primeze, indiferent de partidul din care facem parte - le mulţumesc colegelor mele că susţin această iniţiativă", a declarat Oana Bîzgan, iniţiatoare a proiectului.

"Nu este vina copiilor că nu au actele necesare înscrierii la şcoală; nu ei sunt responsabili pentru faptul că, dintr-un motiv sau altul, nu au CNP. Statul are datoria să intervină prin serviciile de asistenţă socială pentru a corecta această situaţie discriminatoare - este dreptul fiecărui copil să beneficieze de un start egal în viaţă", consideră Mara Mareş, deputat PNL şi co-iniţiatoare a propunerii legislative.

"Discutăm despre egalitatea şi universalitatea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, dreptul la educaţie gratuită; ca medic pediatru şi membru în Comisia pentru sănătate şi familie atrag atenţia în mod special asupra acestor aspecte - avem datoria ca în România, ţară membră UE, să nu mai existe persoane fără acte de identitate, mai ales copii care din această cauză să nu poată merge la şcoală", a apreciat Maricela Cobuz, deputat PSD.

"Prin această iniţiativă facem doi paşi importanţi. Pe de-o parte, ne asigurăm că accesul la educaţie este, într-adevăr, un drept al tuturor copiilor şi că aceştia pot dobândi actele de identitate atât de necesare. Pe de altă parte, este a doua colaborare de amploare a femeilor din Parlamentul României în această legislatură, ceea ce demonstrează că există cauze - educaţia este una dintre ele - ce depăşesc graniţele politice", a subliniat şi Lavinia Cosma, deputat USR.

"Buna rezolvare a problemei înscrierii la şcoală a copiilor fără CNP presupune, dincolo de iniţiativa legislativă, mult spirit de colaborare şi disponibilitate la nivel local. Sunt convinsă că şcolile, dascălii şi instituţiile locale se vor implica pentru a oferi tuturor copiilor aceeaşi şansă la educaţie", a afirmat, la rândul său, Roxana Mînzatu, deputat PSD.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
acces educatie educaţie elevi CNP Oana Bîzgan
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6528
RON
11 Dec
noapte -1 °
zi 2 °
Ultimele joburi adaugate
24 H