PROTEST cu SUTE de persoane la Câmpina, în urma accidentului de pe DN 1

Sute de câmpineni participă marţi după-amiază la un protest organizat în centrul oraşului ca urmare a accidentului de pe DN 1 în care şase persoane au decedat, acţiunea fiind îndreptată împotriva "indiferenţei" autorităţilor.

30 sept. 2014, 14:52
PROTEST cu SUTE de persoane la Câmpina, în urma accidentului de pe DN 1

Protestul care era programat să înceapă la ora 17.00 a început mai devreme, peste 500 de persoane îmbrăcate în negru între care rude, prieteni şi colegi ai celor cinci câmpineni decedaţi în accident, participând la o manifestare liniştită care se desfăşoară pe un fundal muzical funerar, relatează Agerpres.

Organizatorii acţiunii au împărţit participanţilor flori pe care aceştia le-au depus la două panouri special amenajate amplasate în faţa unei scene. Cele două panouri conţin poze ale celor cinci persoane din Câmpina care au murit în accident în faţa acestora aflându-se vaze în care au fost puse florile, participanţii la protest aprinzând de asemenea lumânări. De asemenea, scena amplasată în zonă este decorată în negru pe aceasta aflându-se un panou cu pozele celor cinci victime, în spate fiind puse trei afişe tot negre pe care sunt înscrise mesaje precum: „De patru ani cerem separatoare de sens pe DN1 pentru ca oameni nevinovaţi să nu mai moară”.

VEZI ŞI Şoferul vinovat de carnagiul de pe DN1 a fost înmormântat într-un cimitir din Capitală VIDEO

De asemenea, participanţii la protest poartă şi pancarte cu mesaje către autorităţi: „Alocaţi bani Poliţiei Rutiere! Anual testaţi psihologic şoferii”, „Moartea este la un metru de noi… pe contrasens!!! Salvaţi-ne!!!”, „Dacă o să murim toţi, cine o să vă mai voteze? CNADNR trezeşte-te”. Una dintre aceste pancarte este susţinută de foşti colegi ai băieţelului de 11 ani decedat în accident, prin mesajul inscripţionat aceştia cerând să se pună capăt indiferenţei.

Şase persoane au decedat sâmbătă seară pe DN 1 în zona Bisericii Călătorului, în urma impactului violent dintre două autoturisme, victimele fiind un tânăr de 28 de ani din Bucureşti şi alte cinci persoane din Câmpina, respectiv doi bărbaţi de 44 de ani, o femeie de 38 de ani, o tânără de 19 ani şi un băieţel de 11 ani.

CITEŞTE ŞI MĂRTURIE TERIFIANTĂ: Sinucigaşul vorbea la telefon cu o amică în timpul accidentului de pe DN1

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Raluca Brezeanu, a precizat că, din cercetările efectuate la faţa locului, a reieşit că un tânăr de 28 de ani aflat la volanul unui autoturism a pătruns pe contrasens, izbindu-se frontal de o altă maşină care venea din sens opus şi în care se aflau cinci persoane.

Conform unor surse apropiate anchetei, în acest caz este luată în calcul ipoteza că accidentul a fost provocat de tânărul de 28 de ani care a vrut să se sinucidă, în condiţiile în care el a postat un mesaj pe o reţea de socializare în care afirmă că pleacă ‘într-o lume mai bună’, lăsând să se înţeleagă că suferă din dragoste.

„Aveţi grijă de voi, prieteni, amici, cunoştinţe, eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine !! Vă iubesc pe toţi ! Iartă-mă, Doamne, pentru ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc”, a scris tânărul, ataşând şi fotografii în care apare alături de o femeie.