Protestatarii violenţi din Bucureşti au fost AMENDAŢI

Protestatarii violenţi care au făcut scandal marti seara în centrul Capitalei au fost amendaţi. Şase tineri care au încercat să blocheze strada şi s-au îmbrâncit cu jandarmii au primit sancţiuni de 500 de lei fiecare.

02 dec. 2015, 12:41
Protestatarii violenţi din Bucureşti au fost AMENDAŢI

Câţiva protestatari violenţi au încercat să forţeze cordonul de jandarmi, s-au pus pe jos în stradă şi îndemnau oamenii să li se alăture.

Un jandarm a fost lovit şi trântit pe asfalt de mai mulţi tineri, iar colegii acestuia au fost nevoiţi să intervină.

„Am identificat persoanele iar în baza probatoriului am aplicat şi 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei, pentru instigarea la violenţă în scopul tulburării adunării publice”, potrivit unui reprezentant al Jandarmeriei.