RCA 2017: Asigurările ar putea avea preţuri mai mici pentru şoferii cu „riscuri bune”

Companiile de asigurări vor putea oferi preţuri mai mici şoferilor cu riscuri bune, spre deosebire de situaţia actuală, când plafonarea tarifelor a dus la cazuri în care şoferii cu conduită bună plătesc aproape cât cei cu istoric ridicat de daune, se arată într-un comunicat transmis joi de UNSAR.
Alina Costache
10 mart. 2017, 05:01
RCA 2017: Asigurările ar putea avea preţuri mai mici pentru şoferii cu

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România – UNSAR – arată că, în ciuda informaţiilor vehiculate privind creşterea nejustificată a preţurilor RCA, preţurile poliţelor pentru toate categoriile de clienţi au fost într-o continuă scădere în perioada august-octombrie 2016, înaintea aplicării tarifului maximal. Mai mult, „segmentele cu risc scăzut de daune, cum ar fi autoturismele deţinute de persoane fizice, au beneficiat, pe tot parcursul anului 2016, de fluctuaţii mici ale primelor medii, în ciuda plafonării impuse începând cu jumătatea lunii noiembrie”.

În opinia asigurătorilor, „principalii beneficiari ai plafonării tarifelor au fost segmentele de clienţi cu daunalitate mare”. În plus, „schimbarea sistemului bonus/malus prin scăderea numărului claselor de bonus şi modificarea coeficienţilor de ajustare a făcut ca diferenţa dintre preţul poliţei RCA pentru un client cu o conduită bună şi unul cu daune (strict din aplicarea sistemului bonus/malus) să nu fie mai mare de 15%”.

„Pentru a încuraja însă un comportament responsabil în trafic, este esenţială o piaţă de asigurări liberă, în care funcţionează segmentarea corectă pe categorii de riscuri. În acest fel, companiile vor putea oferi preţuri mai mici consumatorilor cu riscuri bune, spre deosebire de situaţia actuală, când plafonarea tarifelor a dus la cazuri în care un şofer cu o conduită rutieră bună să plătească pentru asigurare aproape cât un şofer cu istoric ridicat de daune”, menţionează UNSAR.

niunea precizează că „este în dialog continuu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară” cu scopul de a găsi cele mai bune soluţii pentru gestionarea riscurile crescute, astfel încât fluctuaţiile de preţ pentru anumite segmente de clienţi, în special cei consideraţi cu risc major, să poată fi atenuate.

În ceea ce priveşte evoluţia tarifelor RCA după expirarea perioadei de plafonare, UNSAR subliniază că într-o piaţă liberă, concurenţială, „companiile devin competitive şi se vor lupta pentru atragerea clienţilor, oferind servicii de calitate la preţuri adecvate”. De asemenea, UNSAR „salută intrarea pe piaţa a jucătorilor noi, care vor activa pe principiile FOS (freedom of service), această intrare fiind menită a încuraja şi mai mult mediul concurenţial din piaţa de asigurări”.

În opinia asigurătorilor, plafonarea tarifelor RCA – măsură aflată în vigoare în acest moment – „nu face decât să provoace dezechilibre operaţionale majore în piaţă, iar impactul real al acestei măsuri nu va putea fi analizat decât după o perioadă lungă, având în vedere specificul acestei afaceri: pentru primele subscrise astăzi, asigurătorul poate plăti despăgubiri chiar şi peste zece ani. După expirarea acestei perioade, piaţa de asigurări va putea intra în normalitate şi va funcţiona după principii sănătoase, putând să se maturizeze în mod firesc şi să se aşeze pe baze solide.

Înfiinţată în 1994, UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membră cu drepturi depline a federaţiei asigurătorilor şi reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
El este jucătorul care poate să schimbe naționala: „Acum îşi va da doctoratul!”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar