REŢETE DE VARĂ: Chifteluţe de vinete

Piețele abundă în legume, iar acum este momentul potrivit să te bucuri de savoarea lor inedită. Dacă îți plac vinetele, cu siguranță vei încerca această rețetă simplă de chifteluțe, ușor de preparat și foarte gustoasă.

02 aug. 2017, 10:57
REŢETE DE VARĂ: Chifteluţe de vinete

Chifteluţe de vinete

Ingrediente

1, 5 kg vinete
2 căței de usturoi
1 ceapă
50 g cașcaval
1 ou
80 g pesmet
1 legătură pătrunjel, tocat
făină
ulei
sare
piper
sos de usturoi, opțional

Mod de preparare

Coci vinetele pe plită sau la cuptor, 30 de minute, la 180 ° sau până când sunt coapte și moi. Le cojești, apoi le sărezi și le lași 20 de minute la scurs într-o strecurătoare. Le toci și le combini cu pătrunjelul. Adaugi ceapa tocată mărunt, usturoiul pisat, oul, cașcavalul ras si pesmetul. Condimentezi cu sare și piper, după gust.

Dacă amestecul este prea uscat, adaugi puțină apă scursă din vinete. Dacă din contră, este prea moale, completezi cu puțin pesmet. Formezi chifteluțele și le treci prin puțină făină. Le prăjești într-o tigaie, în ulei încins, 1-2 minute, pe fiecare parte. Scoți pe o farfurie tapetată cu un prosop de hârtie. Servești cu sos de usturoi, opțional.

De ce ai nevoie pentru a prepara sufleu cu vinete și roșii