REŢETE REVELION: Fursecuri cu model tradiţional. PRĂJITURI de Anul Nou

Oanapl10 s-a inscris la concursul nostru cu aceasta reteta minunata de: Fursecuri cu model traditional. 

29 dec. 2017, 21:21
REŢETE REVELION: Fursecuri cu model tradiţional. PRĂJITURI de Anul Nou

Ingrediente Fursecuri cu model traditional
300g unt moale
250g zahăr măcinat
2 ouă mari
1 linguriță esență de vanilie
600g făină
30g cacao neagră
colorant alimentar roșu
1 albuș de ou (crud) 

Mod de preparare Fursecuri cu model traditional
Freci untul spumă cu zahărul. Adaugi esența de vanilie și ouăle pe rând, mixând până se omogenizează. Adaugi făina cernută și frâmânți aluatul. Iei aproape 1/2 din aluatul obținut și îl împarți în două: o parte o amesteci cu cacao, iar cealaltă parte o amesteci cu colorant alimentar roșu. Vei obține 3 aluaturi, alb, roșu, maro, pe care le înfășori în folie alimentară și le lași la frigider pentru 1-2 ore.
Iei pe rând fiecare din cele 3 aluaturi și le întinzi în strat de circa 6 mm. Pentru a obține un strat uniform poți folosi 2 cărți de grosime identică (învelite în folie alimentară) și întinzi aluatul între ele. Pui folie alimentară dedesubtul și deasupra aluatului, pentru a se întinde mai ușor. Pui foaia de aluat la congelator pentru 10 minute și apoi o tai în fâșii de circa 15 cm lungime și lățime de 6 mm. Pui fâșiile la congelator înainte de asamblare.
Așezi fâșiile de aluat lipite una de alta, conform modelului ales. Albușul de ou îl folosești ca adeziv și ungi laturile fâșiilor de aluat, înainte de a le lipi. Le asamblezi pe o hârtie de copt (așezată pe un tocător). După asamblare le întroduci în congelator pentru 10 minute, apoi le tai în felii cu grosime de 5-6 mm și așezi fursecurile în tava tapetată cu hârtie de copt. Introduci tava in cuptorul preîncălzit la 175 de grade C, pentru 15 minute. Mie mi-au ieșit 18 fursecuri.
După ce s-au răcit, le depozitezi într-o cutie metalică cu capac.

Afla aici cum se prepara Cheesecake cu jeleu de gutui