Revelion 2017: Află ce surprize te aşteaptă în Noaptea dintre Ani din partea celor mai cunoscute televiziuni

Televiziunile sunt în focul pregătirilor pentru Noaptea dintre Ani. Însă, de departe, cea mai mare desfăşurare de forţe are loc la trustul Intact, unde Dan Negru a muncit fără întrerupere pentru cel de-al 16-lea Revelion consecutiv. 

RomaniaTV.net
29 dec. 2016, 07:02
Revelion 2017: Află ce surprize te aşteaptă în Noaptea dintre Ani din partea celor mai cunoscute televiziuni

Timp de două zilea fost mare forfotă la studiourile de înregistrare ale Antenei 1, unde s-a filmat emisiunea specială de a lui Dan Negru, care va fi difuzată în noaptea de Revelion.

“Revelionul Starurilor 2017” va aduce la Antena 1, şi în acest an, măşti impresionante, sub care se ascund 11 vedete de top din showbiz-ul autohton.

Personaje ca Davy Jones din “Piraţii din Caraibe”, Durotan din “Warcraft”, Pălărierul din “Alice în Ţara Minunilor”, Poppy din “Trolii”, Popeye Marinarul, X-Men şi chiar un mascat pe papainoage, Bunul Uriaş din „Marele Uriaş Prietenos” sunt doar o parte dintre cele 11 măşti care vor urca pe scena Revelionului prezentat, pentru al 17-lea an consecutiv, de Dan Negru (45 de ani).

Petrecerea va începe de la ora 22.15, iar alături de Dan Negru vor fi şi vedete fără mască, precum Cornelia şi Lupu Rednic, Viorica şi Ioniţă din Clejani, Pepe, Liviu Vârciu, Maria Cârneci, Horia Brenciu, Alex Velea, Alina Eremia, Lidia Buble, Şerban Copoţ,  nea Mărin, Daniela Condurache, George, Dorian Popa, Ruby, Monica Davidescu, Diana Munteanu, Marius Florea Vizante, Eugen Cristea, Nicoleta Nucă, Nico, Radu Vâlcan, Cornel Borza, Amna etc.

Dan Negru a îmbrăcat un sacou albastru metalizat, foarte elegant. La un moment dat, ca să se mai aerisească un pic, a ieşit în faţa studioului de înregistrări, împreună cu Mirabela Dauer, pe care cu greu am recunoscut-o din cauza machiajului excesiv.

L-am mai remarcat şi pe solistul de muzică populară Cornel Borza, semn că programul este divers, pentru toate gusturile şi toate vârstele. Cei de la Click!.ro au aflat că, din distribuţia show-ului, fac parte 70 de vedete, printre care îi amintim pe Alex Velea, Ruby, Pepe şi Vica Blochina.

Trustul Intact se „va duela” la audienţe cu cei de la Kanal D, care va organiza o petrecere plină de umor, o parodie după concursul „Bravo, ai stil”,  în cadrul unei ediţii speciale a show-ului de noapte „Wowbiz”, cu Andreea Mantea şi Mădălin Ionescu prezentatori.

Citeşte şi  CNA, somaţii publice pentru Pro Tv şi Kanal D

Noaptea dintre ani va fi una specială şi la Pro TV, căci au fost pregătite ediții inedite ale emisiunile de divertisment care au bifat audienţe foarte bune. Adică „Ce spun românii”, prezentată de Cabral, şi „Jocuri de celebritate”, prezentată de Mihai Bobonete, secondat de Octavian Strunilă şi de Paul Ipate. Cei trei au invitaţi speciali, în frunte cu Mihaela Rădulescu, Monica Anghel şi Marcel Pavel.

Iar Prima TV va difuza o ediţie de sărbătoare a „Cronicii Cârcotaşilor”, plus programul special „Trăsnevelion”, în care eroii principali sunt actorii din serialul „Trăsniţii”. După care telespectatorii vor fi răsfăţaţi cu două comedii, „Astă seară dansăm în familie” şi „Operaţiunea monstrul”.  

Naţional TV şi TVR 2 mizează pe artiştii „Epocii de Aur”, mai exact solista Corina Chiriac a filmat deja pentru Revelionul din acest an, unde i-a invitat pe Mirabela Dauer, Marcel Pavel, Aurel Tămaș, Laura Lavric, Daniela Condurache și Cornel Borza. În schimb, TVR 2 vine cu ediții speciale ale celor trei emisiuni de divertisment de succes: „O dată-n viață”, „Gala umorului” și „Duelul pianelor”.

Citeşte şi  Preşedintele Kanal D, desemnat „Man of the Year” la Gala Men’s Health 2016