Românii ar putea avea încă o ZI LIBERĂ. Sf. Gheorghe, sărbătoare legală – proiect de lege

Deputatul PNL Gheorghe Udrişte propune o nouă zi liberă pentru români. Liberalul a iniţiat un proiect de lege care prevede ca ziua de 23 aprilie, de Sf. Gheorghe, să fie declarată sărbătoare legală în care nu se lucrează.

11 sept. 2015, 06:13

Un nou proiect de lege care vizează mai multe zile libere pentru români a fost depus, la începutul acestei sesiuni, în Parlament. 

Deputatul PNL Gheorghe Udrişte propune ca ziua de 23 aprilie,în care se sărbătoreşte Sf Gheorghe, să fie declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Astfel, numărul de zile libere ar urma să se ridice la 13, pe lângă cele 12 zile existente.

Proiectul depus de Gheorghe Udrişte urmează să intre în dezbaterea Senatului.

Un alt proiect de lege care prevede mai multe zile libere pentru români a fost  iniţiat, în această sesiune parlamentară, de senatorul PSD Liviu Ovidiu Donţu. Acesta propune ca Boboteaza, care se sărbătoreşte la data de 6 ianuarie, să fie declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. 

CITEŞTE ŞI ZILE LIBERE pentru români. Un senator PSD propune ca Boboteaza să fie sărbătoare legală

În prezent, românii beneficiază de 12 zile libere în fiecare an: primele două zile din an, două de Paşte, două zile de Rusalii, 1 Mai, 15 august- Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 Decembrie, 25 şi 26 decembrie.