Rusia, încolţită din nouă de Marea Britanie şi SUA. Ar putea da socoteală pentru atacul cu arme chimice din Siria

Şeful Pentagonului, James Mattis, a declarat luni că nu exclude nicio opţiune după ce presupusul atac chimic din acest weekend din Siria a dus la speculaţii cu privire la un răspuns militar american, informează Reuters, care adaugă că ministrul apărării american a dat vina pe Rusia pentru că nu a reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile de a se asigura că Siria a renunţat la armele chimice.
Iulian Tudor
09 apr. 2018, 15:39
Rusia, încolţită din nouă de Marea Britanie şi SUA. Ar putea da socoteală pentru atacul cu arme chimice din Siria

Primul lucru la care trebuie să ne uităm este de ce mai sunt folosite arme chimice în condiţiile în care Rusia a fost garantul retragerii tuturor armelor chimice. Şi astfel, în colaborare cu aliaţii şi partenerii noştri, din NATO şi până în Qatar şi oriunde în lume, vom soluţiona această chestiune„, a spus Mattis înaintea începerii unei întrevederi cu emirul Qatarului. Mattis fusese întrebat dacă SUA sunt capabile să lovească instalaţiile de arme chimice ale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Întrebat dacă poate exclude o intervenţie, precum lansarea de atacuri aeriene împotriva regimului al-Assad, Mattis a răspuns: „Acum nu exclud nimic„.

Citeşte şi Siria şi Rusia acuză Israelul că a bombardat baza aerienă siriană din Tiyas. 14 persoane au murit

La rândul ei, şefa executivului britanic Theresa May a avertizat luni regimul sirian şi susţinătorii săi, printre care Rusia, că „vor da socoteală” dacă vor fi găsiţi răspunzători de ultimul presupus atac chimic din oraşul Douma, din provincia rebelă Ghouta de est.

Citeşte şi CARNAGIU DE PAŞTE! Sunt 70 de morţi, zeci de copii printre ei, şi 500 de răniţi. Reacţia SUA: „Informaţiile sunt înspăimântătoare”

Marea Britanie condamnă ferm recurgerea la arme chimice în orice circumstanţe şi trebuie să stabilim urgent ce s-a întâmplat sâmbătă. Dacă vor fi găsiţi răspunzători, regimul (sirian) şi susţinătorii săi, printre care Rusia, vor trebui să dea socoteală„, a declarat May, aflată la Copenhaga.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
A luat legătura Dan Șucu, patronul Rapidului, cu Mihai Stoica? Ce a scris, de fapt, pe contul personal, oficialul FCSB?
Capital.ro
Marele actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a iubit. Talentul său a fost unic
Playtech.ro
Se întorc temperaturile de peste 20 de grade. Când se încălzeşte vremea
Adevarul
„Haosul va începe”. Un sociolog rus anticipează sfârșitul lui Putin. „De îndată ce «șoimii» vor vedea că Rusia începe să piardă, îl vor dărâma”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
De ce boală suferea Marius Keseri. Toboșarul trupei Direcția 5 slăbise mult în ultimul an
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Lovitură grea pentru pensionari și bugetari. Ce pregătește Guvernul Bolojan pentru anul viitor
stirilekanald.ro
Siropul de tuse ucigaș: 20 de copii au murit și 5 sunt în stare critică
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025