Scandal la Petrolul-UTA, Ionuţ Popa a vrut să „omoare” un jucător: Îl omoram, scriam două cărţi şi ieşeam din închisoare

Antrenorul Ionuţ Popa a vrut să-i aplice o corecţie unui jucător al echipei UTA, atacantul Norbert Janos. Popa s-a repezit pe teren după meciul cu Petrolul, de la Ploieşti, să-l "omoare" pe Janos, fiind cu greu oprit de ceilalţi jucători ai echipei UTA. Arădenii au remizat cu Petrolul, deşi au condus cu 2-1 şi au avut un jucător în plus pe teren, timp de aproape 60 de minute.
Filip Stan
22 nov. 2018, 21:35
Scandal la Petrolul-UTA, Ionuţ Popa a vrut să

Este un jucător care zboară de la echipă imediat. În acest moment, el nu mai face parte din echipă, pentru că este şi un jucător problemă, creează atmosferă permanent. Venea la pas şi în atac şi în apărare, iar la ultima fază oricine din stadion, orice spectator prelua mingea şi dădea gol. El a intrat cu o indolenţă caracteristică, iar temperamentul meu m-a făcut să-l strâng de gât. Cred că-l omoram. Îl omoram, am peste 60 de ani, scriu două cărţi şi ies.

Nu se poate aşa ceva. Păi îşi bate joc de întreg grupul? Îmi crapă inima, nu? Eu vreau să fac ceva la Aradul ăsta, vreau să fac echipă. Şi la fiecare meci, pe rând, am dat vreo trei, patru afară, pentru indolenţă, pentru nepăsare. Nu mai pot să suport lucrurile astea. Sunt antrenor şi dau şanse în continuare, dar el nu a înţeles asta. Nu mai are ce să caute la UTA, e plecat, să plece la Ferencvaros. E greu să mă calmez, m-au oprit jucătorii. Ce să fii pontos, mai poţi să fii pontos? Am dat bani de la mine ca să le dau primă. Şi eu şi managerul general dăm bani şi să vină să-şi bată joc de munca mea şi a jucătorilor? În zece oameni au prestat cei de la Petrolul.

Trebuia să le dau vreo 3-4 goluri după golul 2. Am băgat doi jucători pe teren, pe el şi pe Petra şi au mimat jocul, au stat pe teren. Dacă şi acum e antrenorul e de vină când ajungi de 3-4 ori singur cu protarul şi nu marchezi, nu se poate. Am avut o ieşire nervoasă şi, la vârsta mea, nu-mi stă bine, dar te scot din pepeni unii jucători. Acest jucător este atât de flegmatic şi atât de indolent, l-am iertat de atâtea ori. Are probleme cu fiecare jucător din echipă. Nu-i convine când primeşte pasa, nu-i convine când îl ceartă cineva dacă a greşit. E atât de dificil şi nu mai are ce să caute. În acest moment să-şi ia bagajele şi să plece. Noi vrem să construim o echipă şi aduc jucători să construim o echipă. Cu genul ăsta de jucători construiesc echipă?„, a declara Ionuţ Popa la Digi Sport.

Potrivit reporterului postului Digi Sport, Janos nu s-a dezechipat în vestiarul echipei UTA, pentru a se evita o întâlnire cu antrenorul furios al arădenilor.

Norbert Janos are 20 de ani, este născut la Miercurea Ciuc şi are dublă cetrăţenie, română şi ungară. El a ajuns la Arad în vară, de la academia Ferencvaros.

FC Petrolul a remizat, joi, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu UTA Arad, în primul meci din etapa a XVIII-a a Ligii a II-a. Gazdele au condus cu 1-0, au rămas în zece jucători, au fost conduse apoi cu 2-1, înainte de a egala.

Petrolul a deschis scorul în minutul 12, prin Ştefănescu. Antohe a comis un fault în careu asupra lui Manea, în minutul 35, pentru care petrolistul a văzut cartonaşul roşu. Ciprian Rusu a transformat lovitura de la 11 metri, în minutul 36, apoi tot el i-a dus pe oaspeţi în avantaj, în minutul 49.

Portarul echipei UTA, Orlic, l-a faultat în careu pe Marinescu, iar Arnăutu a transformat penaltiul dictat, în minutul 70, egalând la 2.

În urma acestui rezultat, Petrolul egalează liderul Concordia Chindia la puncte, 39, şi îl depăşeşte provizoriu în clasament, datorită golaverajului.

UTA rămâne pe locul 10, cu 24 de puncte.

Celelalte meciuri ale etapei vor avea loc vineri, sâmbătă şi duminică.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Problemele de sănătate i-au stricat vacanța în Italia Andreei Marin! „Stau cu tratamentul pe noptieră!“
Fanatik.ro
Cum poți reduce consumul de curent după eliminarea plafonării. Aparatele care cresc factura la energie electrică
Capital.ro
Vârstnicii care vor încasa 140 de pensii. Mihai Gâdea, în stare de șoc: Scuipă în ochii românilor!
Playtech.ro
Canicula pune stăpânire peste România. Unde ajunge prima dată valul de căldură care sufocă Europa
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Domul de căldură sufocă România. Pregătiți-vă de coșmarul canicular
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile speciale. Ilie Bolojan a făcut anunțul mult așteptat
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Înscenare pentru Călin Georgescu? Dezvăluirea care cutremură România: Făcătură
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
La asta nu se aștepta nimeni. Decizia lui Bolojan despre peniii
MediaFlux
Nu se mai eliberează buletin clasic. Decizia MAI pentru milioane de români care au nevoie de carte de identitate
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs