Scandal în Sănătate din cauza salarizării. Sindicatele ameninţă cu proteste

Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate solicită Guvernului să îşi "clarifice intenţiile" privind salarizarea categoriilor de personal din domeniu care sunt discriminate prin aplicarea Legii salarizării. "Continuarea discriminării salariale a personalului de suport TESA (tehnic-economic şi administrativ) precum şi a altor categorii de lucrători din sănătate (exemplu: brancardieri, infirmiere) este de neacceptat provocând umilinţă, frustare şi demotivare profesională", spun sindicaliştii.
Filip Stan
27 nov. 2018, 13:41
Scandal în Sănătate din cauza salarizării. Sindicatele ameninţă cu proteste

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate, Uniunea TESA solicită Guvernului să-şi clarifice intenţiile în privinţa salarizării categoriilor de lucrători din sănătate discriminate prin aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017.

„Guvernul întârzie să se refere la corectarea acestei situaţii, cu toate că 1 ianuarie 2019 «bate la uşă», iar confuzia şi nesiguranţa pluteşte în rândul acestor categorii de salariaţi printre care se află şi personalul de suport TESA (tehnic-economic-administrativ)”, arată sursa citată.

În comunicat se arată că prin prevederile Legii salarizării nr 153/2017 guvernanţii au divizat diferitele categorii profesionale din sănătate în „favorizate” şi „discriminate”, „provocând tensiuni nemaiîntâlnite” în sistem în ultimii ani.

„Astfel, în timp ce o parte din colegii din sectoarele medico-sanitare au obţinut majorarea salariilor până la nivelul anului 2022, alte categorii din sănătate, precum este şi personalul TESA au rămas discriminate salarial. Vă reamintim că personalul TESA din sănătate nu a beneficiat de majorări salariale în urma aplicării Legii Salarizării, ci doar i s-a garantat menţinerea veniturilor existente pe parcursul anului 2018. Pe de altă parte, în cazul în care sporurile existenţe la nivelul anului 2018 nu se vor menţine şi în 2019 vor avea loc scăderi drastice ale veniturilor personalului TESA – iar în spitalele de monospecialitate s-ar putea ajunge chiar până la înjumătăţirea acestora! Aşa cum prevede programul de guvernare, de la 1 ianuarie 2019 ar trebui să urmeze o majorare cu 25 % pentru cei care nu au beneficiat de majorarea la nivelul anului 2022 însă până în prezent nu avem nicio informaţie oficială asupra respectării acestui angajament”, afirmă sindicaliştii TESA.

Ei atrag atenţia şi asupra problemei indemnizaţiei pentru hrană, ţinând cont că aceasta (spre deosebire de fostele tichete de masă) se impozitează cu 45%, conducând la o reducere a veniturilor salariaţilor din sănătate şi implicit la nerespectarea promisiunii guvernanţilor care dădeau iniţial asigurări că valoarea indemnizaţiei de hrană va fi aceeaşi cu a tichetelor de masă şi nu se va înregistra nicio pierdere.

„Continuarea discriminării salariale a personalului de suport TESA (tehnic -economic şi administrativ) precum şi a altor categorii de lucrători din sănătate (exemplu: brancardieri, infirmiere) este de neacceptat provocând umilinţă, frustare şi demotivare profesională. Fiecare categorie de personal din sistemul sanitar este parte a unui mecanism complex care nu poate funcţiona decât cu toate componentele sale. Niciun spital din România nu ar putea funcţiona fără sectoarele tehnic-economic şi administrativ! Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate avertizează asupra faptului că în cazul în care marile discrepanţe salariale vor rămâne la fel şi în anul 2019, tensiunile din sistemul sanitar vor reapărea, iar noi proteste organizate sau /şi spontane s-ar putea declanşa însă cu o intensitate şi mai mare”, mai spun sindicaliştii.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Declarații răscolitoare despre Mihai Leu. Amănunte neștiute au ieșit la iveală
Fanatik.ro
Destin groaznic! Vedeta lui Liverpool a murit la 12 zile de când făcuse nunta! Trei copii au rămas orfani
Capital.ro
Adio, maestre! Am mai pierdut unul din actorii pe care l-am iubit cu toții enorm: Un uriaş blând cu barbă legendară
Playtech.ro
Neversea Kapital 2025 București. Preț bilete, abonamente, acces la festival și programul pe zile
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Coșmar oficial pentru români. Ordonanța a fost publicată
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Nepoata regelui Mihai se declară ființă non-binară. Mesajul transmis de Eelaz Biarneix: „Sunt într-un punct intermediar”
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile speciale. Ilie Bolojan a făcut anunțul mult așteptat
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Vârstnicii care vor încasa 140 de pensii. Mihai Gâdea, în stare de șoc: Scuipă în ochii românilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Imagini TERIFIANTE cu bărbatul omorât de urs pe Transfăgărășan
Este știrea care face înconjurul României. Decizia de ultima oră luată de Nicușor Dan
MediaFlux
Câți bani pierd pensionarii după aplicarea CASS de 10%. Ilie Bolojan a dat un exemplu
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs