Schimbări de la 1 septembrie 2018. Cei mai afectaţi sunt proprietarii de maşini

Toamna vine cu schimbări pentru milioane de români. Între cei vizaţi de modificările care intră în vigoare de la 1 septembrie sunt şi proprietarii de maşini din România, dar şi opertorii economici. 
Romania TV
01 sept. 2018, 05:57
Schimbări de la 1 septembrie 2018. Cei mai afectaţi sunt proprietarii de maşini

TAXA AUTO 2018. Începând cu data de 1 septembrie, conducătorii auto nu vor mai putea solicita restituirea taxei de prima înmatriculare, timbrul de mediu, taxa specială pentru autovehicule sau taxa de poluare.

Termenul de 31 august a fost impus anul trecut, după ce România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiție. Instanța europeană a decis că statele Uniunii Europene au dreptul de a introduce taxe, dar că modul de implementare ales de autoritățile române a fost discriminatoriu, pentru că unii contribuabili erau obligați să plătească, în vreme ce alții nu.

 

Mașini care nu mai pot fi înmatriculate după data de 1 septembrie 2018

„În contextul intrării în vigoare a prevederilor Regulamentului UE, Nr. 1151/2017, al Comisiei, privind omologarea vehiculelor, vehiculele noi din categoriile M1, M2 şi N1 clasa I, omologate NEDC (categoria vehiculului se regăseşte la rubrica „ J „ din Cartea de identitate a vehiculului emisă de RAR) trebuie înmatriculate până la data de 31.08.2018. Din aceste considerente, deţinătorii unor astfel de autovehicule trebuie să se prezinte, fără programare, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din cadrul Instituţiei Prefectului, în a căror rază de competenţă îşi au domiciliul sau sediul (reşedinţa, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate), până la data de 30.08.2018, în vederea depunerii documentelor de înmatriculare”, a precizat Biroul de relații publice, de la Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, pentru Libertatea.

 

 
Tot de la 1 septembrie 2018, firmele trebuie să aibă case de marcat cu jurnal electronic. 

Pentru reducerea evaziunii fiscale și asigurarea unui mediu concurențial corect pentru toți contribuabilii, Ministerul Finanțelor Publice a decis introducerea la nivel național a unui nou sistem de case de marcat.
Astfel,  în 24 mai a.c. a fost aprobată  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2018 potrivit căreia operatorii economici sunt obligaţi să se doteze cu aparate de marcat cu jurnal electronic, după cum urmează:
– până la 1 septembrie 2018, în cazul contribuabililor mari sau mijlocii;
– până la 1 noiembrie 2018, în cazul contribuabililor mici.

DailyBusiness
Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la alimentele de bază până la toamnă
Spynews
După valul de caniculă, a fost emis cod galben de inundații în România. Ce zone sunt vizate
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, anunț surprinzător pentru fani! Toți au rămas cu gura căscată! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
PPC, fostul Enel, anunț important despre eliminarea plafonării prețurilor la energie. Toți clienții trebuie să știe
Capital.ro
România schimbă vârsta de pensionare. Bolojan întoarce foaia: Să se facă la vârsta corectă!
Playtech.ro
Cum îți ia Uber mai mulți bani fără să știi: algoritmul care umflă prețul și taie din plata șoferilor
DailyBusiness
„Toleranță zero față de fraudele concediilor medicale”! Medicii sunt controlați la sânge. Ministerul Sănătății trimite corpul de control în cabinete și spitale
Adevarul
„Carne de tun”. Un militar chinez capturat de Ucraina declară că a fost „înșelat” de comandamentul rus
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Brad Pitt, prădat de hoți! Mai multe persoane au intrat pe geam și i-au furat lucruri din casă
Spynews
Cine poate beneficia de ajutorul financiar la plata facturilor la energie electrică. Se va acorda un tichet electronic în valoare de 50 de lei
Evz.ro
Schimbare majoră la telefonie. Obligații pentru Vodafone, Orange, Digi și Telekom
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Corina Caragea, în costum de baie. Imagini cu prezentatoarea de la PRO TV dintr-un paradis acvatic
kanald.ro
UPDATE Guvernul amână tăierea sporurilor! Nici reducerea concediului suplimentar nu a fost aprobată
Cancan.ro
BREAKING | Florin Bușcan, un taximetrist de 37 de ani din Alexandria, a murit pe Autostrada A2 😢
Playsport.ro
Noua Dacia Sandero, surprinsă în imagini spion pe stradă. Schimbarea care trimite cu...
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul direct de la americani. Cine l-a scos pe Călin Georgescu din cursa prezidențială: Am reușit...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
stirilekanald.ro
Fotbalistul mort la doar 18 ani. Ce s-a înttâmplat, de fapt
Se taie sporurile de la 1 iulie 2025! Bugetarii vor primi mai puțini bani
MediaFlux
Vechimea în muncă pentru pensii se schimbă. Noul ordin al Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Rețeaua ascunsă care blochează accesul la concerte. Cum funcționează industria revânzării de bilete cu „armate” digitale