Schimbările de miniştri complică sarcina premierului la nivel naţional

Schimbările de miniştri în guvernul britanic au frânat pregătirile Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană (UE), potrivit unui studiu al centrului de analiză Institute for Government (IFG) dat publicităţi.  Aceste schimbări complică, de asemenea, sarcina premierului Theresa May la nivel naţional, arată studiul.
Iulian Tudor
25 ian. 2018, 06:50
Schimbările de miniştri complică sarcina premierului la nivel naţional

Dacă nume grele ca şeful diplomaţiei britanice Boris Johnson au scăpat la trei remanieri în doi ani, cea mai recentă având loc la începutul lui ianuarie, 85 de miniştri sau secretari de stat din totalul de 122 sunt noi în funcţii după alegerile anticipate din iunie 2017. Conservatorii conduşi de Theresa May au pierdut atunci majoritatea absolută în parlament.

„Turbulenţele politice şi rotaţiile ministeriale – în special la nivel de secretari de stat – au afectat pregătirile guvernului pentru Brexit, capacitatea sa de a face adoptate legi esenţiale şi capacitatea sa de a răspunde la provocările urgente legate de serviciile publice”, scrie IFG.

Numai ministrul pentru Brexit, David Davis, şi unul dintre cei patru secretari de stat au rămas în funcţie la ministerul însărcinat cu ieşirea din UE de la înfiinţarea sa în iulie 2016, după referendumul asupra apartenenţei europene, informează Agerpres.

Citeşte şi Veşti BUNE pentru EXPAŢI: Ministrul britanic pentru BREXIT îi informează că NU vor fi EXPULZAŢI din Marea Britanie

Ministerul Justiţiei, precum şi cel al Muncii şi Pensiilor sunt fiecare la al treilea titular din iulie 2016 şi preluarea puterii de către Theresa May, după referendumul de la 23 iunie care a decis Brexitul.

„Pe bună dreptate, Brexitul necesită mari eforturi”, a comentat directorul IFG, Bronwen Maddox. „Guvernul s-a mai angajat pe lângă alegători în privinţa serviciilor publice, productivităţii, mobilităţii sociale şi proiectelor majore. Dacă eşuează în satisfacerea aşteptărilor acestora, riscă să slăbească şi mai mult încrederea în guvern”, a adăugat el.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
De ce nu a fost tras acoperişul Arenei Naţionale pentru România – Moldova! Mircea Lucescu şi jucătorii au intervenit imediat. Exclusiv
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la casă sau la bloc. La câte grade trebuie să setezi centrala în sezonul rece
Playtech.ro
Se poate ieși la pensie militară după doar 15 ani de muncă? Ce prevede legea actuală
Adevarul
Un cetățean indian s-a predat ucrainenilor după doar trei zile pe front. Cum a fost recrutat
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce s-a ales de fata considerată cel mai frumos copil de pe Pământ
kanald.ro
O tânără a fost găsită fără suflare în camera unui hotel din Bali. Turista de 27 de ani consuma doar fructe crude și ajunsese la 22 de kilograme
Cancan.ro
CAUZA morții lui Marius Keseri. De ce boală suferea baterisul de la Direcția 5, de fapt
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Când intră pensia din octombrie pe card. Vești bune pentru pensionari
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar