ŞCOLI INCHISE şi vineri. Anunţul oficial de la Ministerul Educaţiei. Lista unităţilor unde nu se fac ore

Vacanţa se prelungeşte şi vineri pentru elevii din unele judeţe. Din cauza intemperiilor, şcolile vor fi închise până luni.
Romania TV
18 ian. 2018, 15:32
ŞCOLI INCHISE şi vineri. Anunţul oficial de la Ministerul Educaţiei. Lista unităţilor unde nu se fac ore

ŞCOLI ÎNCHISE VINERI. Cursurile vor fi suspendate, vineri, în 30 de unități de învățământ din județele Iași, Galați, Prahova și Tulcea, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, potrivit datelor transmise Ministerului Educației Naționale, de către Inspectoratele Școlare.

Este vorba despre trei școli din Județul Galați, opt școli din Județul Iași, o școală din Județul Prahova și 18 școli din Județul Tulcea.

„Este situația pe care ne-au transmis-o Inspectoratele Școlare Județene Iași, Galați, Prahova și Tulcea, joi, la ora 16,00. În cazul în care, vremea rea va afecta și alte zone, atunci situația aceasta poate suferi modificări”, a explicat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației Naționale, Loredana Iordache.

ŞCOLI ÎNCHISE GALAŢI. Trei unităţi de învăţământ din judeţul Galaţi, toate din mediul rural, vor rămâne închise şi vineri, 19 ianuarie, a anunţat inspectoarea generală Mioara Enache. Este vorba de trei unităţi de învăţământ din Adam (comuna Drăguşeni), Smulţi şi Aldeşti (comuna Bereşti Meria).

„În zonă încă ninge şi viscoleşte zăpada şi, deşi utilajele deszăpezesc drumul, zăpada se aşterne la loc. Autorităţile fac tot posibilul să cureţe căile de acces, până mâine. Dacă se va reuşi, elevii vor fi anunţaţi să vină la cursuri”, a declarat inspectoarea generală, Mioara Enache.

ŞCOLI ÎNCHISE TULCEA. Elevii din 18 unităţi de învăţământ din judeţul Tulcea nu vor merge vineri la cursuri, din condiţiilor meteorologice nefavorabile, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.

Cele 18 unităţi de învăţământ se află în localităţile Nalbant, Nufăru, Valea Nucarilor, CA Rosetti, Beştepe, Ceatalchioi, Murighiol, Mahmudia, Sulina, Frecăţei, Chilia, Sarichioi, Stejaru, Babadag, Valea Teilor, M. Kogălniceanu, Hamcearca şi în municipiul Tulcea.

Potrivit sursei, doar elevii din ciclul primar şi preşcolar care învaţă la Colegiul agricol „Nicolae Cornăţeanu” nu vor participa vineri la cursuri, cei din ciclul gimnazial şi liceal urmând să se prezinte la ore.

Din cauza condiţiilor meteorologice, în 26 de unităţi de învăţământ din judeţ elevii şi profesorii nu au putut ajunge joi la ore, cursurile din 10 unităţi şcolare au fost suspendate, iar cele din alte cinci au fost modificate, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean. 

Ministrul Pop a spus că orele pierdute vor fi recuperate. „Se vor recupera cursurile în toate aceste unități școlare. (…) Totul este sub control. Colegii sunt conectați la ce se întâmplă acolo”, a declarat ministrul Educației.

Potrivit acestuia, joi au fost închise unități școlare din Galați, Argeș, Sibiu, Vrancea, Harghita, Prahova, Iași, Vâlcea, Brașov, Constanța, Vaslui.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Jucătorul important de la naționala României care nu a mai ajuns la FCSB, deși era dorit de Gigi Becali: ”Avea probleme cu băutura”
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit după o carieră de peste patru decenii. Era special pentru toată lumea
Playtech.ro
Cum să reduci factura la curent în luna decembrie 2025. Cele trei locuri din casă pe care trebuie să le verifici
Adevarul
Ucraina desființează Legiunea Internațională. Voluntarii străini trag un semnal de alarmă
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Primul tren suspendat din România. Ce oraş ar putea să aibă monorail
kanald.ro
Ioana este infirmiera care și-a pierdut viața într-un spital din Teleorman! Femeia a suferit un AVC imediat ce a încheiat tura de noapte: ,,A fost amenințată”
iamsport.ro
Denis Alibec, ”săgeți” directe către Gigi Becali: ”Dacă nu joc...”
MediaFlux
Soarele intră în Săgetător pe 22 noiembrie. 4 zodii vor fi afectate de acest fenomen astrologic!
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume