Senatorul Ion Popa a demisionat din PNL şi activează în grupul ALDE

Publicat: Miercuri, 13 Iunie 2018 11:41 // Actualizat: Miercuri, 13 Iunie 2018 11:41 // Sursa: romaniatv.net

Senatorul Ion Popa, parlamentar ales în Circumscripţia electorala nr.3 Argeş, a anunţat miercuri în plen că a demisionat din PNL şi că se alătură ALDE.

Foto: facebook.com

"Anunţ că demisionez din grupul PNL şi începând de astăzi voi activa în grupul ALDE", a spus Popa în plenul Senatului. 

El a postat un mesaj pe Facebook, în care îşi motivează gestul.

"De 16 ani sunt fidel valorilor și principiilor liberale. Am fost președinte de filială timp de 7 ani, vicepreședinte executiv al PNL, senator ales și liderul celui mai mare grup din Senat al partidului. Această perioadă a fost plină de provocări: cu bune, cu rele, cu multe greutăți și, alături de colegii liberali, ne-am bucurat, ne-am întristat, am caștigat și am pierdut. Nu am lipsit de la nicio bătălie electorală și am depus toate eforturile să realizăm obiectivele propuse, obiective asumate de întreaga echipă.

Din păcate, rezultatele ultimelor alegeri nu au fost cele sperate de noi, așa încât mi-am asumat acest eșec și am demisionat atunci din toate funcțiile din partid. Am constatat că am fost considerat printre puținii vinovați... Au trecut doi ani de la acel moment, iar lucrurile nu s-au îmbunătățit ci, dimpotrivă, s-au agravat. Alții, la fel de "vinovați" ca și mine, s-au agățat de funcții mai înalte. Ei sunt cei care decid în Partidul Național Liberal și sunt si mai vocali. Oamenii care au muncit în campanii, devotați ideilor liberale, nu mai sunt băgați în seamă, în schimb, trădătorii sunt promovați și apreciați.

Trist, dar aceasta este noua strategie de conducere a Partidului Național Liberal care, în loc să promoveze competența și bunul-simț, este măcinat de orgolii interne, inclusiv în Argeș. Astăzi, partidul din care am făcut parte, pentru care m-am bătut atâția ani, s-a transformat complet. PNL ar fi trebuit să garanteze drepturile și libertățile fundamentale, să condamne abuzurile și să renunțe la ipocrizie. Liderii care trebuiau să unească, au dezbinat, abandonând principiile și valorile liberale. Cei care ar fi trebuit să fie niște exemple, sunt doar niște munți de frustrări și lașitate... Nu știu câți colegi mai tolerează aceste lucruri, dar eu nu!

De aceea am luat cea mai grea hotărâre din toată cariera mea politică: să demisionez din Partidul Național Liberal. Nu am părăsit doctrina, ci am lăsat în urmă doar oameni care m-au dezamăgit. Vechilor mei camarazi le garantez că rămân același bun prieten dăruit principiilor comune.

Voi activa ca senator al grupului ALDE; îi asigur pe argeșeni că nu voi abandona proiectele pentru județ. Argeșul are nevoie de parlamentari care să se concentreze pe promovarea și dezvoltarea zonei, nu pe preamărirea unor lideri politici falși."

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
grup alde senat grup pnl senat Senat senatorul ion popa
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6686
RON
22 Jun
noapte 17 °
zi 21 °
Ultimele joburi adaugate
24 H