SFÂNTUL ŞTEFAN 2016. Tradiţii şi superstiţii: Ce trebuie să faci pentru a avea spor în casă

SFÂNTUL ŞTEFAN. În a 3-a zi a Crăciunului, în data de 27 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Ștefan – primul martir creștin condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim.
Alina Costache
26 dec. 2016, 11:40
SFÂNTUL ŞTEFAN 2016. Tradiţii şi superstiţii: Ce trebuie să faci pentru a avea spor în casă

SFANTUL STEFAN era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. În limbă greaca, Ștefan înseamnă „coroană” și se referă atât la râvnă de care acesta a dat dovadă în a face cunoscută lucrarea lui Iisus Christos cât și la faptul că el este primul dintr-un nesfârșit șir de martiri din lumea creștină.

Potrivit legendei, misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni și de a arată semne mari în popor. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităţilor iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar şi de faptul că strică Legea lui Moise.

În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”, scrie romaniatv.net.

Împotriva acuzațiilor de blasfemie la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu, Sfântul Ștefan s-a apărat printr-un lung discurs la adresa celor care îi doreau moartea. „Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).

Privilegiu unic pentru Sfântul Ștefan, care a primit sfânta mucenicie, seamănă izbitor cu drama de pe Golgota. El stă în fruntea nenumăraților martiri care au mărturisit credința din Hristos ca fiu al lui Dumnezeu.

Se spune că, în timp ce în el se aruncau pietre, ceva mai departe priveau, dându-i puterea de a suferi cu demnitate acest martiriu, Maica Domnului, însoţită de Sfântul Ioan. „O, cât îi era de dulce moartea, Sfântului, celui dintâi mucenic, cu toate că se afla într-acea crudă ucidere cu pietre – căci privea la patimile lui din înălţimile cereşti, prea dulcele Iisus – iar din dealurile pământeşti, prea dulcea Mamă, împreună cu iubitul ucenic”.

Pe colina de la capătul Văii Iosafat, la biserica ridicată în cinstea Sfântului Ştefan, vin şi se roagă creştini din toată lumea. Iar în apropierea bisericii se află una dintre cele şapte porţi ale cetăţii, cu numele Sfântului, poarta prin care a fost scos din cetate şi ucis cu pietre. Credincioşii bisericii noastre au un cult deosebit pentru Sfântul Ștefan.

Numeroase biserici au ca hram pe Sfântul Ștefan, iar creştinii, atât bărbaţi, cât şi femei, poartă cu mare cinste numele Sfântului.

Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura”, din Roma.

SFÂNTUL ŞTEFAN: Traditii si obiceiuri

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.

De asemenea, de Sfântul Ștefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească.

Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

În ziua praznicului, este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

Se spune ca nu e bine sa te certi sau sa te porti urat cu cineva in aceasta zi. Cel ce nu va respecta aceasta sarbatoare va fi pedepsit prin boli si saracie.

In Bucovina traditia spune ca este randul finilor sa mearga in vizita la nasi, cu daruri si mancaruri gustoase.

 

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ion Iliescu a fost supus unei noi intervenții! Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Comuna din România unde poți cumpăra o casă gata construită și un teren generos cu aproape 10.000 de euro. E la o oră distanță de București, iar în apropiere se află și o baltă liniștită unde poți să pescuiești
Capital.ro
Taxă pentru șoferi. Se achită până la 1.000 lei/an. Plata se face online sau la ghișeele primăriei
Playtech.ro
Cuvântul banal pe care 80% dintre români îl rostesc greşit. O literă le dă mari bătăi de cap
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Coreea de Nord a pierdut peste jumătate din trupele trimise Rusiei. Ar putea trupele nord-coreene să fie desfășurate la granița cu Ucraina?
wowbiz.ro
Imagini de infarct cu Ioana Tufaru în costum de baie la plajă în Eforie! Vacanță pe buget de criză: 40 lei/zi
Spynews
Discuții aprinse pe ponton la Snagov. Laurențiu Reghecampf a venit să ia barca! A venit poliția
Spynews
Când a aflat Dan Alexa de presupusa infidelitate a soției sale! Susține că el a filmat imaginile cu ea ieșind din casa altui bărbat: ”Mi-a luat nevasta”
Evz.ro
Sărăcia se întinde peste România. Vin vremuri chinuitoare
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Bucureștenii rămân fără apă începând cu 17 iunie 2025! Care este Sectorul vizat
Cancan.ro
Mariana Moculescu, scene șocante în garsonieră: a cerut ordin de protecție: 'Era beat criță și trăgea de mine'
Playsport.ro
NASA avertizează că Pământul va rămâne fără oxigen. Estimările recente prezic colapsul...
Capital.ro
România a pierdut cel mai iubit actor. A fost o figură emblematică a scenei românești. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Iulia a murit lovită de tren, în timp ce asculta muzică în căști. Fata nici nu împlinise 18 ani
Asta mai lipsea. Grevă generală
MediaFlux
Europa se implică în război! Decizia care dă fiori în toată lumea
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!