Simona Halep, anunţ important înainte de primul său meci din 2016

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial și principala favorită a turneului WTA de la Sydney, s-a declarat pregătită pentru primul său meci din 2016, programat marți, contra franțuzoaicei Caroline Garcia, în optimile competiției de la Antipozi.

RomaniaTV.net
11 ian. 2016, 20:35
Simona Halep, anunţ important înainte de primul său meci din 2016

Simona Halep a fost nevoită să se retragă de la Brisbane, săptămâna trecută, din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile, astfel că debutul său în circuit în 2016 va avea loc marți, la ora 09.00 (ora României).

„Mă simt mult mai bine decât la Brisbane. E dificil de tratat problema la tendonul lui Ahile – e cel mai greu lucru, cred eu – dar mă antrenez de câteva zile, sesiuni complete, am reușit câteva puncte, deci mă simt pregătită pentru a începe turneul”, a declarat Halep, citată de site-ul WTA.

„Nu mai simt deloc durere, dar vrea să văd cum va fi într-un meci oficial”, a adăugat Halep, care intră în cursă direct în optimi.

„Nu am discutat până acum de operație, iar rezonanța magnetică a arătat bine, deci nu e niciun pericol. A fost doar o inflamare. Dar vreau să fiu optimistă și să nu mă tem când ies pe teren”, a precizat românca despre accidentarea care a mai chinuit-o și în 2015.

Halep nu a mai jucat până acum cu Garcia, care a mai învins jucătoare din top ten în 2014 și 2015: Jelena Jankovic, Angelique Kerber, Agnieszka Radwanska, Ana Ivanovic (de trei ori) și Petra Kvitova. „Știu că va fi un meci dificil, dar îmi doresc să joc câteva partide înainte de Melbourne. Pentru mine fiecare turneu este important. Voi face tot ce pot la acest turneu, iar apoi mă voi gândi și la Melbourne (Australian Open, n. red.)”, a afirmat Halep.