Simona Halep, înaintea plecării în China: „Sper să mă refac. Încă mai am dureri la picior”

Jucătoarea Simona Halep a declarat, vineri, pe Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării în China, că încă mai are dureri la picior, dar speră să se refacă în proporţie de 100% după întinderea la coapsă suferită la US Open.
Iulian Tudor
18 sept. 2015, 19:44
Simona Halep, înaintea plecării în China:

Nu mi-am pus niciun obiectiv (n.r. – la cele trei turnee din China). Vreau să mă simt bine pe teren, să joc un tenis bun aşa cum am făcut în America. Şi sper să fiu 100% la sută cu piciorul, pentru că încă mai am dureri. Am făcut tratament, acum mă simt mai bine. Să vedem pe parcurs cum va fi. Se poate să şi forţez, dar se poate să îmi fi şi trecut. După America nu am mai jucat meci oficial şi nu pot să îmi dau seama acum„, a explicat Simona Halep, numărul doi mondial, potrivit Mediafax.

Simona Halep a menţionat că este încă de acum cu gândul la Turneul Campioanelor, programat în perioada 25 octombrie – 1 noiembrie, la Singapore. „La Wuhan şi Beijing e un avantaj pentru mine că nu am puncte de apărat. Nu am presiune, doar mă duc să joc. Sunt binevenite nişte meciuri în plus pentru Singapore. Bineînţeles că sunt cu gândul şi la Turneul Campioanelor. M-am bucurat enorm că pot să merg să joc din nou. A fost unul dintre obiectivele mele mari anul acesta. Vreau să pun la punct foarte bine pregătirea pentru Singapore„, a precizat jucătoarea numărul 2 WTA.

Simona Halep a plecat, vineri, în China, acolo unde va participa la turneele de la Guangzhou (21 – 26 septembrie), Wuhan (27 septembrie – 3 octombrie) şi Beijing (3 – 11 octombrie).

CITEŞTE ŞI: Simona Halep şi-a anunţat programul toamnei. Ce spune despre accidentarea la coapsă

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
S-a rupt lanțul de iubire între Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță! „Când cineva îți dă timpul lui, dăruiște și tu!”
Fanatik.ro
Veste bună pentru elevi și profesorii. Vor avea o zi liberă chiar în iunie, înainte de vacanța de vară
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de terenuri din România. E obligatoriu să țină cont de toți vecinii
Playtech.ro
Cine e Roxana, soția lui Radu Mazăre. A lăsat-o ÎNSĂRCINATĂ când era ÎN ÎNCHISOARE
DailyBusiness
Premieră în România! Categoriile de români care se vor bucura de încă o zi liberă în 2024!
Adevarul
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Un nou aeroport apare în România. Orașul în care se va putea ajunge în zbor
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Cancan.ro
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Mesajul Regelui Charles după tragedia din Papua Noua Guinee: „Am asistat. Eu și soția mea...”. Ce atitudine are monarhul vizavi de ravagiile făcute de alunecarea de teren
Capital.ro
Se impune restricție prin lege în România. VECINII NU mai au voie să-ți facă asta
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
stirilekanald.ro
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
substantial.ro
Supermarketuri germane renunță la numerar: Tranzacțiile se fac doar cu cardul sau aplicații mobile
MediaFlux
LOVITURĂ FINALĂ pentru UNGARIA! Decizie bombă la nivel UE
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'