Şoferul tirului care a provocat un accident feroviar în Italia a fost arestat

Şoferul tirului care a provocat acccidentul feroviar din Italia, soldat cu un mort şi 18 răniţi, a fost arestat de autorităţile italiene. Tânărul de 26 de ani este acuzat de provocarea unui dezastru feroviar şi ucidere din culpă.

RomaniaTV.net
25 sept. 2012, 13:46
Şoferul tirului care a provocat un accident feroviar în Italia a fost arestat

Românul susţine că nu a văzut semnalul de culoare roşie şi nici nu a auzit semnalul acustic care avertizau sosirea Eurostarului.

Accidentul a avut loc când şoferul a încercat să traverseze calea ferată, deşi barierele erau lăsate, potrivit spuselor martorilor. Tirul, plin cu ţevi, a rămas blocat pe şine, iar trenul, care circula cu 130 de kilometri pe oră a intrat direct în el.

Mecanicul a încercat să frâneze şi a scos garnitura de pe liniile ferate, dar nu a mai putut evita camionul. El a murit pe loc.

Şoferul român a reuşit să sară în ultima clipă din cabină şi a scăpat nevătămat. Poliţia italiană susţine că impactul putea fi evitat daca românul ar fi acţionat semnalul de alarmă al barierei. Totodată, autorităţile spun că semnalele de la barieră funcţionau.