Soldaţi americani UCIŞI la Kabul

Doi soldaţi americani au fost ucişi luni la Kabul când vehiculul lor a fost lovit de o bombă artizanală, au declarat responsabili americani din cadrul Apărării.

24 nov. 2014, 20:46
Soldaţi americani UCIŞI la Kabul

Unul dintre soldaţi era subofiţer, iar celălalt un simplu soldat, au declarat pentru AFP aceşti responsabili sub acoperirea anonimatului.

Atentatul a făcut de asemenea victime în rândul civililor, au adăugat aceste surse fără a oferi alte detalii.

Duminică, un atentat violent, cel mai mortal din ultimii trei ani în Afganistan, comis de un presupus taliban în timpul unui meci de volei în apropierea graniţei cu Pakistanul, a făcut cel puţin 57 de morţi şi şaizeci de răniţi.

Peste 2.200 de soldaţi americani au fost ucişi în treisprezece ani de război în Afganistan, potrivit Pentagonului.

Numărul de victime civile a scăzut enorm în ultimii doi ani, în timp ce forţele afgane au preluat responsabilitatea operaţiunilor de securitate. Dar poliţia şi armata afgană au suferit pierderi grele, cu 4.634 de oameni ucişi până în prezent în acest an şi 4.350 în 2013.