Sprijin financiar de 750 de lei pentru aplicarea aparatului ortodontic la copii

Copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani din Capitală vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic, conform unui proiect de hotărâre care a fost adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi.
Filip Stan
14 iun. 2018, 15:25
Sprijin financiar de 750 de lei pentru aplicarea aparatului ortodontic la copii

Proiectul „Consultaţii stomatologice şi aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul Bucureşti” se va derula prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu”. Bugetul total alocat se ridică la 925.000 de lei.

Este vorba despre una dintre cele 20 de idei declarate câştigătoare în cadrul campaniei „Propune pentru Bucureşti” pentru identificarea de proiecte de interes local iniţiate de cetăţeni.

Beneficiari vor fi elevii din Bucureşti cu vârsta cuprinsă între 7 şi 16 ani, perioada de derulare fiind 17 septembrie 2018 – 17 septembrie 2019, în cabinetele stomatologice şcolare de pe raza Capitalei.

Criterii de eligibilitate:

  • domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Bucureşti;
  • consimţământul tutorelui sau reprezentantului legal al copilului privind aplicarea unui aparat ortodontic;
  • recomandarea privind necesitatea aplicării unui aparat ortodontic – document tip eliberat de un medic specialist/primar în specializarea ortodonţie şi ortopedie dento-facială din cadrul Ambulatorului de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. dr. Dan Theodorescu”.

Potrivit Agerpres, sprijinul financiar acordat prin proiect este de 750 de lei pentru aplicarea unui aparat ortodontic (arcada superioară) şi/sau unui aparat ortodontic (arcada inferioară) per beneficiar. În situaţia în care un beneficiar are indicaţie pentru ambele arcade, acestuia i se vor deconta 1.500 de lei.

Prin decizie a directorului general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti se va desemna o unitate de implementare a proiectului, având în componenţă: coordonator de proiect, jurist, responsabil financiar, responsabil controlul financiar preventiv, responsabil date cu caracter personal, inspector administrativ, secretar.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Horoscop zilnic, duminică, 11 mai 2025. Drum pentru Gemeni
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A strălucit asemeni soarelui în teatru și în film. Faima ei a trecut granițele
Playtech.ro
Fostul sat pescăresc de pe marginea Dunării, cu plaje sălbatice și restaurante ascunse. O alternativă la litoral
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
Bomba despre originea COVID-19. Studiul exploziv care zdruncină teoria Chinei și rescrie începutul pandemiei
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Știrea care i-a îngrozit pe români. Ce subiect a devenit un fake
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Povestea tristă de viață a 'prințului adormit' din Arabia Saudită. De două decenii se află în comă, în urma unui accident rutier cumplit 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru românii care au muncit 10 ani în grupe de muncă! Cum se face de fapt calculul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
”Străinii mi-au dezvăluit traumele de familie” – ce se întâmplă într-o ședință de constelații familiale