Starea a cinci răniţi de la Elias s-a agravat, s-au făcut intervenţii pentru a fi ajutaţi să respire

Ultimele date referitoare la starea victimelor din Clubul Colectiv indică un număr de 130 de pacienţi încă internaţi în spitalele din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Dintre aceştia, 83 sunt în stare critică şi gravă.

05 nov. 2015, 16:15
Starea a cinci răniţi de la Elias s-a agravat, s-au făcut intervenţii pentru a fi ajutaţi să respire

Starea a cinci dintre răniţii din clubul Colectiv internaţi la Spitalul Elias s-a agravat, astfel că aceştia au fost suspuşi unor intervenţii – respectiv patru traheostomii şi o intubare orotraheală, pentru a fi ajutaţi să respire.

În Spitalul Elias continuă să fie internaţi 14 pacienţi dintre victimele incendiului de la Colectiv, 10 – în Secţia de terapie intensiva, şi patru, la chirurgie.

Bolnavii din Secţia de chirurgie generală au o stare generală bună şi necesită tratament local zilnic.

În ceea ce priveşte bolnavii din terapie intensivă (ATI), în cursul zilei de miercuri, ei au suferit deteriorarea funcţiei respiratorii. Dintre aceştia, patru au fost supuşi traheostomiei şi unul este intubat orotraheal, toţi fiind ventilaţi mecanic.

Pronosticul continuă să fie rezervat pentru pacienţii de la terpie intensivă, din cauza leziunilor complexe.

Spaţiul Secţiei de ATI este dedicat, de duminică, exclusiv îngrijirii bolnavilor arşi, de care se ocupă personalul Compartimentului de chirurgie plastică, al Secţiei de ATI şi al Secţiei de chirurgie generală.

INCENDIU COLECTIV. Supravieţuitorii pot beneficia GRATUIT de recuperare prin fizioterapie