Tăriceanu, despre numirile procurorilor şefi: În acest moment sunt politizate, întrucât preşedinţii au fost oameni politici

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că în acest moment numirile procurorilor şefi ”sunt politizate” având în vedere faptul că preşedintele este un om politic, de aceea s-a propus excluderea acestuia din procedură. De asemenea, Tăriceanu afirmă trebuie respectat principiul separaţiei puterilor, Parlamentul fiind responsabil de crearea legilor, iar Justiţia de aplicarea lor.

RomaniaTV.net
02 sept. 2017, 12:40
Tăriceanu, despre numirile procurorilor şefi: În acest moment sunt politizate, întrucât preşedinţii au fost oameni politici

Liderul ALDE,, Călin Popescu Tăriceanu, a fost întrebat, sâmbătă, la Mamaia, ce părere are despre propunerea Consiliului Superior al Magistraturii ca Ministrul Justiţiei să fie exclus din procedura de numire a procurorilor şefi, şi nu preşedintele aşa cum se prevede în Proiectul de modificare a legilor Justiţiei şi a apreciat că acum sistemul este politizat.

Propunerea pe care eu am făcut-o, după cum ştiţi, este să scoatem de sub influenţa politică numirile procurorilor. Preşedintele actual, fostul preşedinte Băsescu, preşedintele Iliescu, preşedintele Constantinescu au fost oameni politici. Numirile în acest moment sunt politizate şi vrem să le scoatem de sub factorul politic, aceasta este esenţa propunerii”, a declarat Tăriceanu.

Acesta a afirmat că trebuie respectat principiul separaţiei puterilor în stat.

Până la urmă, trebuie să respectăm principiul independenţei şi separaţiei puterilor în stat. Puterea legiuitoare este Parlamentul. Justiţia aplică legile, nu face Justiţia legile. Nu pot să fie şi judecător şi creatorul de legi în acelaşi timp”,  spus Tăriceanu, care a menţionat că declaraţia sa nu exclude ”un dialog constructiv”, documentat. 

CITEŞTE ŞI Călin Popescu Tăriceanu: Nu există niciun fel de tensiune în coaliţie. Avem o relaţie bună, o relaţie de încredere