„Cel mai mare câștig obținut de români la Revoluție a fost dreptul de a alege liber, de a candida și de a decide prin vot cine să conducă și cine să plece. De aceea, sentința de astăzi în cazul lui Liviu Dragnea pune, în mod clar, sub semnul întrebării acest drept fundamental pentru democrație, obținut în decembrie ’89, cu jertfe omenești.
Este un precedent periculos pentru democrația din România, și chiar pentru oricine dorește să candideze, să facă campanie electorală și să fie ales. Iar dacă, astăzi, această practică este condamnată, este foarte posibil ca, în viitorul apropiat, să fie afectată și activitatea partidelor în sine care, prin statutul de funcționare și organizare, îndeamnă populația să vină la vot”, a afirmat Ștefănescu, într-un comunicat de presă.
El s-a declarat alături de Liviu Dragnea și a reamintit că decizia de suspendare a lui Traian Băsescu a fost luată de toți liderii USL, făcând campanie împreună, scrie Agerpres.
„Iar acest lucru nu îl regretăm nicio secundă. (…) Sunt alături de Liviu Dragnea și eu, și Organizația PSD București, iar luni, în cadrul ședinței Biroului Politic Permanent, împreună cu Victor Ponta vom hotărî cu toții ce putem face pe viitor pentru ca PSD să poată participa la alegeri.
Pentru că, dacă se aplică precedentul din acest dosar, și anume că îndemnând oamenii la vot comiți o faptă penală, toate scrutinele din România vor avea o altă înfățișare, extrem de dăunătoare pentru evoluția democrației”, a mai arătat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul”, cu un termen de încercare de trei ani. Decizia nu este definitivă.
Citeşte şi: Liviu Dragnea şi-a anunţat DEMISIA din funcţia de ministru şi din conducerea PSD