Terapia cu testosteron, risc cu 20% mai mare de înmulţire a plăcilor de aterom din arterele vârstnicilor

Patru studii clinice cu privire la suplimentarea cu testosteron în cazul bărbaților vârstnici au relevat rezultate mixte și neconcludente pentru a se putea stabili dacă beneficiile administrării acestui hormon masculin controversat depășesc riscurile cardiovasculare pe care le implică, informează AFP.

22 feb. 2017, 16:01
Terapia cu testosteron, risc cu 20% mai mare de înmulţire a plăcilor de aterom din arterele vârstnicilor

Agenția pentru Alimente și Medicamente (Food and Drug Administration — FDA) a Statelor Unite a emis, în 2015, o atenționare cu privire la pericolele cardiace provocate de acest gen de tratamente.

Cele patru studii au evaluat efectele testosteronului, administrat sub formă de gel, la bărbații cu vârste de peste 65 de ani. Rezultatele, publicate marți în ”Journal of American Medical Association” (JAMA), se bazează pe date de la 788 de participanți al căror nivel de testosteron se afla sub limita considerată normală, subiecții fiind ținuți sub observație în douăsprezece zone din Statele Unite ale Americii, timp de un an.

Per total, cercetătorii au constatat o ameliorare în ceea ce privește densitatea osoasă și sănătatea oaselor la bărbații ce au urmat tratamentul cu gel cu testosteron. În plus, la subiecții care sufereau de o formă inexplicabilă de anemie, testosteronul a îmbunătățit nivelul de fier din sânge.

Însă suplimentele hormonale nu au reușit să amelioreze problemele de memorie sau cognitive. De asemenea, cercetătorii au descoperit semne îngrijorătoare cu privire la agravarea problemelor cardiovasculare, observându-se o înmulțire cu 20% a plăcilor de aterom din artere.

Cumulate, aceste rezultate „nu modifică în mod semnificativ echilibrul defavorabil între siguranța și beneficiile tratamentului cu testosteron pentru bărbații mai în vârstă, după cum susține dr. David Handelsman de la Universitatea din Sydney, Australia, într-un editorial publicat tot în JAMA. „Nivelurile prea scăzute de testosteron, ca efect al obezității” și a altor probleme de sănătate asociate cu îmbătrânirea populației „sunt cel mai bine abordate prin măsuri care vizează schimbarea stilului de viață”, a adăugat el insistând, de asemenea, pe riscurile cardiovasculare asociate cu suplimentarea cu testosteron, mai arată sursa citată.

În cadrul unui alt editorial, dr. Eric Orwoll, profesor de medicină la Universitatea de Științe și Medicină din Oregon, estimează că ”în acest stadiu medicii și pacienții lor ar trebui să fie conștienți de faptul că riscurile și beneficiile cardiovasculare apărute în urma unui tratament pentru creșterea nivelului de testosteron nu au fost măsurate în mod corespunzător”. ”Cele mai solide indicii cu privire la eficacitatea unui tratament cu testosteron vizează funcția sexuală”, arată dr. Thomas Gill de la Humana Foundation, profesor de medicină și principalul autor al acestei lucrări. Acesta a adăugat că sunt necesare studii mai ample, realizate pe o perioadă mai lungă.

Citeşte şi Studiu: Gândurile rele sporesc efectele secundare ale tratamentelor în cancerul de sân