Traficul rutier pe autostrada Timişoara-Lugoj, DESCHIS cu şapte luni mai devreme

Traficul rutier pe tronsonul de Autostradă Timișoara-Lugoj, Lot II, km 54+000 - km 79+625, se va deschide miercuri, începând cu ora 19.00, cu șapte luni mai devreme decât era programat, informează Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Iulian Tudor
23 dec. 2015, 15:46
Traficul rutier pe autostrada Timişoara-Lugoj, DESCHIS cu şapte luni mai devreme

Potrivit CNADNR, în acest mod se asigură o continuitate pe autostradă de la Nădlac până la Traian Vuia, intersecție cu DN 68A, pe o lungime de 142 de kilometri, fiind incluși și cei 10,5 kilometri din Autostrada Lugoj — Deva, Lot I (nedeschiși traficului în anul 2013).

Datorită managementului riguros, dar și datorită obținerii tuturor avizelor și acordurilor necesare, traficul rutier a putut fi deschis circulației cu șapte luni mai devreme. De asemenea, vor fi deschise două parcări de scurtă durată, urmând ca, în funcție de condițiile meteo din următoarele săptămâni, să fie deschise și două spații de servicii care, în prezent, se află într-un stadiu avansat de execuție„, se menționează într-un comunicat al CNADNR.

Contractul „Proiectare și execuție autostrada Timișoara — Lugoj, Lot 2: km 54+000 — km 79+625” a fost semnat în urmă cu doi ani, pe 4 decembrie 2013, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis în data de 10 ianuarie 2014. Conform clauzelor contractuale, termenul de finalizare prevăzut era luna iulie 2016.

Antreprenorul lucrării este Asocierea Tirrena Scavi SpA — Societa Italiana Per Condotte D’acqua SpA.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune, în proporție de 85%, și de Guvern — 15%, valoarea contractului fiind de 423,356 milioane de lei, fără TVA.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu Nicolae Stanciu, cât de gravă e, de fapt, accidentarea. Italienii tocmai au făcut anunțul
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii românești. Direcția 5 e în doliu. S-a stins membrul formației: Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet!
Playtech.ro
Mi-ar place vs mi-ar plăcea. Care este forma corectă, de fapt?
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Vești bune! Mamele și veteranii ar putea fi scutiți de plata contribuției la sănătate
Cancan.ro
Piedone a spus adevărul: Care este singurul parizer sănătos din comerț, de fapt, potrivit fostului șef ANPC
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Soluția ANRE pentru prețuri mai mici la energie. Cum ar putea fi calculate facturile
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar