TRAGEDIE URIAŞĂ. Un fotbalist de doar 19 ani A MURIT într-un accident RUTIER

Niklas Feierabend, de la Hannover 96, a murit la vârsta de 19 ani după un accident cumplit de circulaţie.

01 mai 2016, 14:19

Niklas Feierabend se afla în maşină cu alte patru persoane, duminică, în jurul orei 6:00. Vehiculul a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac. Fotbalistul şi alte două persoane au decedat pe loc. Alte două vitime sunt în stare gravă, la spital.

Niklas Feierabend făcea parte din lotul echipei mari din Bundesliga şi era considerat un fotbalist de mare viitor. El a marcat 11 goluri in 22 de partide la echipa U19. Avea contract cu Hannover până în vara anului 2018.