Traian Berbeceanu l-a dat în judecată pe fostul şef al SRI Alba căruia îi cere daune pentru declaraţii defăimătoare

Fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia comisarul şef Traian Berbeceanu l-a dat în judecată pe fostul şef al SRI Alba Ioan Tarnu pentru că ar fi făcut declaraţii defăimătoare în presă, primul termen al procesului fiind miercuri, la Tribunalul Alba. Berbeceanu îi cere fostului lui Ioan Tarnu 150.000 de lei daune morale după ce acesta ar fi afirmat că dosarul în care a fost condamnat ar fi fost “fabricat” cu ajutorul fostului şef al BCCO Alba Iulia.

10 ian. 2018, 17:00
Traian Berbeceanu l-a dat în judecată pe fostul şef al SRI Alba căruia îi cere daune pentru declaraţii defăimătoare

La termenul de miercuri au fost prezenţi atât fostul şef al Brigăzii de Combaterea a Criminalităţii Organizate Alba Iulia comisarul şef Traian Berbeceanu, cât şi fostul şef al SRI Alba Ioan Tarnu, acesta din urmă fiind singurul care a făcut declaraţi presei.

Ioan Rus, avocatul lui Ioan Tarnu, a invocat la primul termen de judecată necompetenţa materială a Tribunalului Alba în acest proces pe motiv că pentru cauze în care valoarea daunelor nu depăşeşte 200.000 de lei competenţa de judecare revine Judecătoriei Alba Iulia.

Instanţa a rămas în pronunţare urmând să decidă dacă va începe judecarea cauzei sau îşi va declina competenţa spre judecătorie.

Ioan Tarnu a declarat presei la ieşirea din sala de judecată că va aduce la fiecare termen al procesului documente şi probe privind modul în care Traian Berbeceanu ar fi scos din dosare anumite persoane pentru a le scăpa de pedepse.

„Preocupările sale de a face selecţii în dosare, de a scăpa anumiţi suspecţi, de a favoriza anumite persoane şi ceea ce mi se pare extrem de grav, exceptând persoana mea, că încălca prin interceptări abuzive drepturi şi libertăţi fundamentale(…) Vă asigur că pe viitor vă voi pune la dispoziţie şi înregistrări, CD-uri cu înregistrări făcute de către Traian Berbeceanu în care rezultă cu claritate preocuparea de a scoate din dosare penale anumite persoane(…)Vă asigur că la fiecare întâlnire care va avea loc de acum înainte aici în faţa instanţei vin cu documente şi probe” a spus Ioan Tarnu.

Traian Berbeceanu a refuzat în schimb să facă declaraţii jurnaliştilor spunând doar că are încredere că instanţa îi va da dreptate în acest proces.

Fostul şef al SRI Alba Ioan Tarnu a fost cercetat în 2011 chiar de BCCO Alba Iulia, condusă la acea vreme de Berbeceanu, într-un dosar privind furtul unor utilaje agricole din ţări ale Uniunii Europene care erau apoi vândute în România.

Tarnu a fost acuzat atunci alături de un poliţist de la BCCO Alba Iulia, Liviu Schiau, că ar fi favorizat grupul infracţional organizat format din nu mai puţin de 30 de persoane, în acest dosar prejudiciul creat de grupare fiind de 4,5 milioane de euro.

La instanţa de fond, Curtea de Apel Alba Iulia, ambii au fost achitaţi, însă ulterior Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Ioan Tarnu la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi 2 luni pentru favorizarea infractorului, iar Liviu Schiau a primit 2 ani pentru sprijinirea unui grup infracţional organizat şi 2 luni pentru favorizarea infractorului.

În 2017, Tarnu a dat un interviu unei televiziuni naţionale în cadrul căruia a vorbit despre lumea ascunsă din structurile statului şi a susţinut că ar fi fost “vânat” şi i s-ar fi “fabricat” întregul dosar cu ajutorul fostului şef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu.

Ulterior Berbeceanu l-a somat public să îşi retragă declaraţiile şi pentru că nu a făcut acest lucru l-a dat în judecată cerându-i daune morale 150.000 de lei. Poliţistul a anunţat că va folosi banii pentru a acorda trei burse de jurnalism, ai căror beneficiari se vor obliga să respecte deontologia.