UMF din Cluj introduce, pentru evaluarea studenţilor, una dintre cele mai apreciate examinări la nivel internaţional

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca introduce examenul clinic obiectiv structurat (OSCE), una dintre cele mai apreciate examinări la nivel internaţional.
Iulian Tudor
22 oct. 2018, 11:37
UMF din Cluj introduce, pentru evaluarea studenţilor, una dintre cele mai apreciate examinări la nivel internaţional

Potrivit unui comunicat transmis, OSCE (Examenul Clinic Obiectiv Structurat) este o examinare de tip hands-on, utilizată frecvent în medicină, mai ales în ţările occidentale, pentru a testa competenţele şi abilităţile clinice ale candidaţilor.

„Specialiştii internaţionali în educaţie medicală consideră OSCE ca fiind o metodă didactică de examinare validă, reproductibilă, relevantă pentru practica medicală şi de o valoare excepţională în aprecierea competenţelor dobândite de studenţi, iar Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca doreşte să implementeze acest tip de examinare începând cu anul universitar viitor, asigurând astfel alinierea evaluării studenţilor şi a rezidenţilor la standardele internaţionale în domeniu”, susţine, potrivit comunicatului, decanul Facultăţii de Medicină, Anca Buzoianu.

Astfel, în perioada 22-23 octombrie 2018, Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca organizează o nouă sesiune de formare de formatori (Train the Teachers), în vederea introducerii examenului clinic obiectiv structurat (OSCE – Objective Structured Clinical Examination) la disciplinele clinice.

Conform sursei citate, lectorii programului sunt doi dintre cei mai renumiţi experţi în educaţie medicală din Europa, care au contribuit într-o măsură substanţială la implementarea OSCE în instituţiile din care provin, aflate pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte pregătirea pe care o asigură absolvenţilor lor: prof. dr. Günther Körmöcz de la Universitatea de Medicină din Viena şi prof. dr. Anders Sondén de la Karolinska Institutet din Stockholm.

Organizarea sesiunii de pregătire OSCE a fost posibilă datorită câştigării unei noi finanţări din Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI) 2018, prin proiectul „MEDQ – Studii medicale de calitate”, proiect condus de către decanul Anca Buzoianu.

Acest proiect vizează pregătirea unui număr de 70 de cadre didactice tinere de la disciplinele Medicină Internă şi Chirurgie ale Facultăţii de Medicină, pentru a putea implementa în facultate această metodă modernă de examinare a studenţilor şi rezidenţilor.

Potrivit comunicatului, fiecărui candidat la examenul OSCE i se cere să facă aceeaşi sarcină, în acelaşi interval de timp, iar fiecare staţie de examen este astfel concepută încât se concentrează pe o anumită competenţă clinică. Pentru notare se foloseşte o scală standardizată, care înregistrează ce se face corect şi ceea ce nu se face corect de către studentul/rezidentul examinat. Scopul final este standardizarea şi asigurarea transparenţei evaluării rezidenţilor şi studenţilor.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Cele 6 zodii pentru care august vine cu un taifun financiar. Apar relocări în străinătate, bani mulți și măriri de salariu
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Boala a răpus-o pe iubita artistă. A lăsat în urmă o moștenire plină de curaj și pasiune
Playtech.ro
Planta banală cu care fermierii din România au dat lovitura în 2025. Randamentul la hectar a crescut cu peste 40%: „Cel mai bun an din istorie”
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Zi infernală în România. Temperaturi de coșmar
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
S-a stins o legendă a filmului și teatrului. A fost unul dintre cei mai buni actori: A murit în pace, cu toți prietenii la căpătâi…
StirileBZI
TVA mai mare de la 1 august! Anunțul făcut de Nicușor Dan după summitul de la Salzburg
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie