Un bărbat din Iaşi cere daune de 30.000 de lei Poştei Române pentru două scrisori care nu au ajuns la destinaţie

Un ieşean care a trimis două recomandate în Marea Britanie, prin Poşta Română, iar acestea nu au ajuns la destinaţie, pentru că s-au pierdut, a dat în judecată societatea şi cere daune de 30.000 de euro.
Filip Stan
06 iul. 2017, 15:34
Un bărbat din Iaşi cere daune de 30.000 de lei Poştei Române pentru două scrisori care nu au ajuns la destinaţie

În decurs de cinci luni ieşeanul a trimis, prin avocat, două recomandate în Marea Britanie, însă niciuna nu a ajuns la destinaţie, iar răspunsul din partea Poştei Române a fost că s-au pierdut la transport. Pentru că plicurile conţineau notificări prin care destinatarul era obligat să restituie 27.000 de lei, omul cere acum 30.000 de lei daune morale

„Am trimis o scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, conţinând titlu executoriu, o notificare prin care i-am pus în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei scrisori să ne restituie suma de 27.000 de lei reprezentând împrumutul acordat de către clientul meu. Pe data 23 august, neprimind niciun răspuns de la Poşta Română, să ni se întoarcă fie plicul, fie confirmarea de primire, am mers personal la un oficiu poştal din Iaşi şi am depus o sesizare. Am cerut lămuriri cu privire la scrisoarea recomandată trimisă de noi.(…) Am primit şi un răspuns, mi s-a explicat, cu scuzele de rigoare, că nu ştie ce s-a întâmplat cu scrisoarea, că nu a ajuns la destinatar şi mi s-a pus în vedere să trimit un cont bancar unde să se ne trimită anumite despăgubiri”, a explicat avocata Mihaela Moraru, care îl reprezintă pe ieşeanul nemulţumit de serviciul prestat şi care cere daune morale Poştei Române.

Mihaela Moraru a precizat că i s-a cerut, de către clientul său, să încerce pentru a doua oară să expedieze documentele către adresa din Marea Britanie. Cea de-a doua recomandată a fost trimisă în luna noiembrie a anului trecut şi a avut aceaşi soartă ca prima: nu a ajuns la destinaţie.

„Pe 11 ianuarie 2017 am mers din nou la un oficiu poştal unde ne spune din nou. Primesc răspunsul în urmă cu câteva zile, pe data de 30 iunie”, a continuat avocata.

În cel de-al doilea răspuns oficial al Poştei Române era explicat faptul că scrisoarea recomandată nu a ajuns în posesia destinatarului şi se cerea avocatei din nou un număr de cont unde să fie depusă o despăgubire.

„Eu stau şi mă întreb, se putea ca în acea scrisoare recomandată trimisă de mine să fie diagnosticul unei persoane care avea nevoie de un tratament urgent sau chiar un buletin de analize, ce se întâmpla? (…) Am formulat cerere de chemare în judecată solicitând daune morale pentru că clientul meu a fost prejudiciat. Nu este corect ca tu să trimiţi două scrisori recomandate, de la un oficiu poştal, să plăteşti pentru ambele scrisori şi ele să nu ajungă la destinatar, nici măcar să se întoarcă plicul în sine?”, a  avocata cum s-a lut decizia de a-i chema în judecată pe cei din Poşta Română.

La rândul lor, reprezentanţii Poştei Române susţin că vina apaţine partenerului britanic.

„Poşta Română este responsabilă din momentul în care acceptă în serviciul său o trimitere poştală internaţională şi până în momentul în care trimiterea este predată companiei transportatoare, care, la rândul ei, răspunde până la momentul la care trimiterea este preluată de către operatorul poştal de destinaţie”, se arată într-un punct de vedere remis la solicitarea MEDIAAFX.

Totodată, reprezentanţii Poştei Române spun că în situaţia în care un client reclamă o situaţie similară cu cea a ieşeanului se face o verificare pe traseul plicului. Potrivit Poştei Române pentru prima recomandată ieşeanul a fost despăgubit cu valoarea maximă, adică 181 de lei şi că pentru cea de-a doua scrisoare dispărută nu a depus încă toate documentele necesare achitării despăgubirilor.

„În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate, considerăm că acestea sunt lipsite de suport juridic, iar decizia finală cu privire la aceste aspecte aparţine instanţei de judecată”, au precizat reprezentanţii Poştei Române.

Citeşte şi JAF de proporţii la o firmă din Iaşi. Hoţii l-a bătut cu sălbăticie pe paznic şi au fugit un un seif plin cu bani

Dosarul urmează să fie judecat de către magistraţii Tribunalului Iaşi.

Spynews
MAE, alertă de călătorie! Un român a murit și alți doi au avut nevoie de îngrijirile medicilor
Bzi.ro
Lupta dintre Zanni și Iancu Sterp se mută în ring? Ar trebui să se bată într-o gală RXF
Fanatik.ro
Legea care îi vizează direct pe românii care locuiesc la curte. Vecinii te pot obliga să faci asta
Capital.ro
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Playtech.ro
Simona Halep, în cea mai SCURTĂ fustiță! A desfăcut picioarele și s-a văzut chiar TOT
DailyBusiness
Vești bune pentru pensionari! Începe distribuirea biletelor de tratament
Adevarul
Bătaie ca în filme între fanii Angliei și Serbiei la Gelsenkirchen înaintea meciului celor două echipe de la Euro 2024. Meci cu grad ridicat de risc VIDEO
Spynews
Armin Nicoară, mesaj emoționant de ziua de naștere a mamei sale. Artistul se mândrește cu femeia care i-a dat viață: „Ești cea mai minunată” / FOTO
Spynews
Băuturile pe care este bine să le consumi pe caniculă. Te hidratează în zilele de vară
Evz.ro
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Impact.ro
Antonia, apariție INCENDIARĂ la plajă! Costumul de baie MINUSCUL a lăsat tot la vedere ...
Prosport.ro
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini incendiare în costum de baie
wowbiz.ro
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Cancan.ro
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Playsport.ro
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
kanald.ro
Doliu în lumea muzicii! A murit Marius Baiazid, după o luptă cu o boală nemiloasă
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o au
StirileBZI
Săptămâna de lucru de 4 zile! Ce spun specialiștii despre weekend-ul de trei zile
Prosport.ro
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
stirilekanald.ro
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Caniculă și furtuni în România: Meteorologii au emis noi avertizări
MediaFlux
RĂSTURNARE privind RECALCULAREA PENSIILOR! Lovitură pentru SENIORI
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?