Un bărbat s-a urcat cu calul într-un tren regional. Reacţia controlorului a fost FABULOASĂ

Un pasager a urcat miercuri într-un tren regional din Austria însoţit de un cal, potrivit fotografiilor făcute de pasageri şi transmise pe reţelele sociale de compania naţională a căilor ferate OBB.

22 aug. 2018, 16:59
Un bărbat s-a urcat cu calul într-un tren regional. Reacţia controlorului a fost FABULOASĂ

Imaginile arată un tânăr cu pălărie care ţine de căpăstru un cal brun, pe platfoma de intrare a unui vagon de pasageri, printre călători bine dispuşi. Fotografiile au fost realizate în gara Bad Mitterndorf (centru), pe o mică linie regională din Alpii austrieci, a precizat OBB, după ce iniţial anunţase că incidentul s-a produs în localitatea vecină Bad Goisern. Cuplul insolit a fost recunoscut imediat de media austriece: calul, o iapă pe nume Frieda, şi călăreţul Benni.

Aceştia sunt cei mai idioţi muncitori. Dorel e mic copil pe lângă ei VIDEO

OBB a precizat că bărbatul a fost imediat rugat de conductor să coboare împreună cu calul, fiind informat că trenul nu va porni atâta timp cât ei se află la bord. Bărbatul încercase înainte să urce cu calul în alte două trenuri, potrivit sursei citate.